Procurorul şef adjunct al DNA, Marius Iacob: "În 2014, Poliţia de Frontieră şi DNA au colaborat foarte bine"
- Ionel Stoica
- 22 ianuarie 2015, 15:34
Structurile Poliţiei de Frontieră au colaborat cu cele ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) foarte bine pe parcursul anului 2014, a apreciat joi Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA, la bilanţul de activitate a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
"Pe parcursul anului 2014, între structurile DNA şi cele ale IGPF a existat o colaborare foarte bună. Aş vrea să evidenţiez că în mai multe dosare instrumentate, în special la nivelul structurilor teritoriale ale DNA, ofiţerii Poliţiei de Frontieră delegaţi să efectueze anumite acte de cercetare penală au dat dovadă de profesionalism şi operativitate în instrumentarea acestor cauze. Acest aspect a permis ca dosarele să fie instrumentate într-un timp util şi majoritatea cauzelor au fost soluţionate cu trimiterea în judecată a persoanelor cercetate", a precizat Iacob, citat de Agerpres
- El a remarcat cu această ocazie "receptivitatea" constantă din partea conducerii IGPF în legătură cu solicitările DNA legate de realizarea anumitor momente operative.
"A fost o confidenţialitate foarte bună şi apreciez că nu a fost nicio scurgere de informaţie în anchetele derulate în respectivele cauze. Vă mulţumim pentru colaborarea avută, vă dorim succes în continuare", a adăugat procurorul şef adjunct al DNA.