Scriu cei cinci procurori în rechizitoriul aflat acum la instanța Tribunalului Olt:

„În momentul în care a coborât din autoturism și se pregătea să închidă porțile la loc, inculpatul a fost surprins de inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN, zis ”Fănică”, vecinul și prietenul său, care îl ajuta sporadic la munci în gospodărie și care ajunsese acolo inopinat. Aceasta era singura persoană căreia inculpatul DINCĂ GHEORGHE îi permitea să înnopteze în curtea sa, lăsându-l să doarmă într-un hambar, plătindu-l cu sume mici de bani, cu tutun și alcool. La acel moment, inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN prezenta halena alcoolică și de altfel avea asupra sa o sticlă de 500 ml. cu țuică, pe care o ținea în buzunarul din interiorul gecii cu care era îmbrăcat și din care continua să bea. (N.R. Ce relevanță avea halena alcoolică și faptul că Fane avea o sticlă de fix 500 ml cu țuică?)

Inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN, care intrase deja în curte până în apropierea spatelui autoturismului,  i-a spus inculpatului DINCĂ GHEORGHE  că a venit după tutun, acesta din urmă spunându-i că are treabă și i-a cerut să părăsească curtea. Inculpatul DINCĂ GHEORGHE nu dorea ca  prietenul său ”Fănică”, să o vadă pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA  în mașină, dar acesta a insistat să ceară tutun.

Inculpatul DINCĂ GHEORGHE a evitat să ridice tonul la inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN sau să îl lovească, întrucât momentul era delicat, porțile locuinței fiind deschise, astfel că se temea să nu mai apară și alte persoane ca ”Fănică”, astfel că i-a cerut acestuia să rămână în locul în care se afla, promițându-i că după ce închide porțile, îi va aduce tutun din care acesta să își confecționeze țigări.

În timpul în care inculpatul DINCĂ GHEORGHE a mers către porțile mari preocupat să le închidă cât mai repede și de asemenea să încuie și poarta mică cu cheia, inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN s-a deplasat din spatele autoturismul către fața acestuia și, uitându-se prin parbrizul mașinii, a observat-o pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, care se ridicase de pe banchetă din spate și țipa către el, cerându-i ajutor.

Inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN, fără a avea vreun minim gest de acordare a ajutorului, a mai luat o gură de țuică din sticla pe care o avea asupra sa, apoi a băgat-o în partea interioară a gecii lui și a continuat să o privească pe victimă prin parbriz. (N.R. Îi vor folosi judecătorului atât de multe amănunte legate de ”operațiunile” lui Fane cu sticla sau preocupările și frământările lui Dincă legate de închiderea porților?”)  

Fapta pe care n-au crezut-o anchetatorii!

„Analizând potențialul risc generat de apariția inopinată a lui ”Fănică” și de un eventual refuz a cererii acestuia, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a decis rapid în sensul acceptării propunerii vecinului său, fiind conștient că îi era mai utilă atragerea lui în comiterea unui viol asupra victimei, decât posibilitatea ca acesta să-l denunțe pentru faptele de care tocmai luase cunoștință.

Ca atare, fără a purta niciun fel de discuții cu victima MELENCU MIHAELA LUIZA, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a ieșit din cameră și s-a întors la RISIPIȚEANU ȘTEFAN care își confecționa țigări din ziar și continua să consume alcool din sticla aflată pe masă”.

Există și o urmă de îndoială a procurorilor care pare a cere să o consemnăm și să o accentuăm. Pur și simplu anchetatorii nu cred! Probabil că nici judecătorii, când vor citi.

„Conform propriilor susțineri, inculpatul DINCĂ GHEORGHE, înainte de a ieși i-ar fi oferit un pahar cu vin victimei, care a și băut, lucru foarte puțin probabil în contextul în care aceasta era legată la ochi și avea mâinile imobilizate la spate”.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: