Prinţul William, cu elicopterul în curtea fostei iubite
- Adam Popescu
- 20 aprilie 2008, 19:00
Prinţul William a aterizat cu un elicopter al aviaţiei britanice în grădina fostei sale iubite, Kate Middleton, dar Ministerul Apărării consideră că zborul astfel încheiat a îndeplinit obiectivele propuse pentru antrenament, transmite Reuters.
Tabloidul News of the World afirmă că prinţul în vârstă de 25 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, a cerut permisiunea părinţilor fostei sale iubite pentru a ateriza în grădina casei lor din Berkshire, sudul Angliei, din cauza unei lipse de locuri de aterizare în comitatul vecin, Hampshire.
Analistul Jon Lake, care a făcut parte din aviaţia britanică, a declarat săptămânalului că zborul din 3 aprilie a fost "ridicol şi nepotrivit", dar ministerul a precizat că misiunea de antrenament de două ore a fost deplin conformă cu regulamentul.
"Echipajele elicopterelor de luptă aterizează deseori în spaţii împrejmuite sau închise, iar aceasta este o parte esenţială a antrenamentului lor pentru operaţiuni", a apreciat ministerul într-un comunicat.
Ministerul a adăugat că nu este un lucru neobişnuit ca piloţii să ceară permisiunea să aterizeze în curţile oamenilor, pentru că nu există decât două terenuri de aterizare disponibile în Hampshire.
Prinţul s-a despărţit de Kate Middleton în aprilie anul trecut, dar în ultima vreme au fost văzuţi din nou împreună.
(16:00)