

Ducele de Cambridge, 33 de ani, a participat recent la aniversarea a 21 de ani de la înfiinţarea fundaţiei caritabile Child Bereavement U.K., la a cărei înfiinţare în 1994 a contribuit şi Prinţesa Diana, iar prinţul William este din 2000 patronul regal al organizaţiei, transmite Agerpres.
“Ceea ce mama mea a observat atunci, şi eu înţeleg acum, este că pierderea celui drag este cea mai dureroasă experienţă pe care un copil sau un părinte o poate îndura”, a spus prinţul William. “Mama mea a fost hotărâtă să-i ajute pe cei nevoiaşi şi ar fi fost foarte mândră, aşa cum sunt şi eu astăzi, de tot ceea ce a reuşit în aceşti 21 de ani organizaţia Child Bereavement U.K”, a mai spus ducele de Cambridge.
Prinţul William avea 15 ani când mama sa, prinţesa Diana, a murit într-un accident de maşină în august 1997. Ducele şi ducesa de Cambridge s-au căsătorit în aprilie 2011 şi au doi copii, George (2 ani) şi Charlotte (5 luni).