După ce Guvernul a semnat contractul pentru achiziția de aparat de zbor pentru flota Tarom, a fost aprobată și finanțarea primului centru de pregătire pe simulatoare de zbo
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 19 iulie a.c. indicatorii tehnico – economici pentru construirea unui centru de instruire pentru piloți, echipat cu un simulator complet de zbor FFS (Full Flight Simulator) Boeing 737 NG.
„Realizarea acestei investiții de către Școala Superioară de Aviație Civilă, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va crea infrastructura necesară pentru prima facilitate din România dotatã cu simulatoare de zbor complete tip FFS destinatã formãrii și pregãtirii piloților. Va fi și primul simulator complet de zbor pentru Boeing 737 NG din Europa de Est”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Transporturilor
Conform legislației în vigoare, piloții trebuie să facă pregătire pe un astfel de simulator de zbor complet ca să zboare pe aparate Multi-Crew. În prezent aceștia se pregătesc și își mențin antrenamentul în afara țării, cu costuri substanțiale pentru companiile aeriene care operează în România. Având în vedere costurile ridicate ale investiției, nicio entitate din țară nu pune la dispoziția piloților o astfel de tehnologie.
De asemenea, Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) organizează cursuri și programe de pregătire, instruire şi perfecţionare, teoretice şi practice, de zbor pentru tot personalul aeronautic.
Noul simulator va da posibilitatea tinerilor piloți să se specializeze pe un tip de avion, respectiv Boeing 737 NG, foarte răspândit la nivel mondial. Totodată, va permite piloților cu experiență să-și facă în România pregătirea recurentă necesară menținerii licenței.
Valoarea investiției se ridică la 63 de milioane de lei.
Potrivit sursei citate, beneficiile realizării acestui centru de pregătire sunt:
- dezvoltarea activității de bază a Școlii Superioare de Aviație Civilă și facilitarea organizării de cursuri de formare la cele mai înalte standarde internaționale;
- generarea de venituri suplimentare pentru Școala Superioară de Aviație Civilă;
- așezarea României pe piața internațională a furnizorilor de servicii de pregătire pentru personalul aeronautic;
- costuri cu pregătirea piloților mai scăzute pentru transportatori aerieni cu baza de operare în România;
- crearea de noi locuri de muncă
„Pe termen lung, existența unui asemenea centru de pregătire în România va aduce și beneficii de ordin social. Tot mai mulți tineri vor putea practica această meserie, și, totodată, va fi susținută creșterea industriei aeronautice românești, în contextul creșterii industriei aviatice mondiale”, se mai arată în comunicat