Senatorul PSD Sorin Lazăr a devenit primul parlamentar român care a primit o sentință definitivă pentru conflict de interese. El a fost condamnat la șase luni închisoare cu suspendare.
Sentința a fost pronunțată în 15 aprilie, dar senatorul nu a făcut apel, astfel că astăzi ea a devenit definitivă. Procesul s-a derulat rapid, mai ales că senatorul și-a recunoscut vina. Procesul în cazul său a început la sesizarea ANI. Inspectorii de integritate au descoperit că Sorin Lazăr a propus şi a semnat angajarea fiului său, Lazăr Mihai Eduard, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripția electorală nr. 24 Iaşi.
Termen de supraveghere
Magistraţii au dispus amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a acestei decizii. Conform hotărârii instanţei, pe durata celor doi ani, Lazăr va trebui să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la datele fixate de instanţă, să primească vizitele consilierului de probaţiune care va fi însărcinat cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei, orice deplasare ce depăşeşte cinci zile şi schimbarea locului de muncă, precum şi să comunice informaţii şi documente privind mijloacele sale de existenţă.