Primul Ministru polonez atacă guvernul de la Berlin: Germania ar trebui să-și crească rapid cheltuielile de apărare, a declarat acesta

Primul Ministru polonez atacă guvernul de la Berlin: Germania ar trebui să-și crească rapid cheltuielile de apărare, a declarat acesta

Primul Ministru polonez, Mateusz Morawiecki, consideră că este necesar ca Polonia să găzduiască un contingent suplimentar de trupe americane și ca NATO să înființeze o bază militară pe termen lung în țara sa, a declarat oficialul într-un interviu acordat publicației Westdeutsche Allgemeine Zeitung.

Domnul Morawiecki s-a referit la necesitatea consolidării flancului estic al NATO. În opinia acestuia, SUA nu ar trebui să-și slăbească prezența militară în Polonia sau în Germania. „Nu este vorba despre ‘unul sau celălalt’. Avem nevoie de o bază NATO în Ramstein (Germania) și avem nevoie de o nouă bază NATO în Polonia”, a continuat oficialul. De asemenea, premierul polonez a criticat Germania pentru neîndeplinirea obiectivului de cheltuieli militare NATO de 2% din PIB. „Nu aș spune că Germania face blatul, dar contribuțiile sale nu îndeplinesc obligațiile asumate. Ar trebui să-și crească rapid cheltuielile de apărare”, a remarcat acesta. Morawiecki a atras atenția asupra faptului că Polonia cheltuiește mai mult de 2% din PIB pentru apărare. În noiembrie 2018, presa a preluat informația potrivit cărora nouă state membre NATO și-au crescut cheltuielile de apărare la 2% din PIB. Polonia a atins acest nivel în 2017. În februarie 2019, ambasadorul SUA în Germania, Richard Grenell, a cerut Germaniei să atingă obiectivul de 2% până în 2024, având în vedere „amenințarea rusă”. Varșovia a lansat deja inițiativa de a se înființa o bază militară americană în Polonia pentru a „restrânge poziția întărită și periculoasă a Rusiei”. Guvernul polonez a declarat că ar putea aloca două miliarde de dolari pentru construirea unei astfel de baze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News