Echipa de fotbal a Palestinei a jucat, ieri, primul său meci pe teren propriu, în faţa a 6.500 de spectatori, care s-au rugat împreună cu jucătorii la debutul partidei.
A fost 1-1 la final între Palestina şi Iordania, dar scorul a contat mai puţin. Cel mai important moment a fost golul marcat de Ahmed Kashkash, sărbătorit cu ovaţii în minutul 10 al partidei.
"Când joci aici, în faţa poporului tău, pe pământul natal, contează enorm", a spus căpitanul palestinian Ayman Hindi. Meciul amical s-a jucat în oraşul al-Ram din Cisiordania, primind o binecuvântare chiar şi din partea grupării Hamas, care încă deţine controlul în cealaltă regiune palestiniană, Fâşia Gaza.
"Aceste legături sportive cu ţările arabe ar trebui încurajate. Este un pas bun", a comentat purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhoum. Vis spulberat pentru căpitanul Palestinei
O situaţie aparte a fost cea a capitanului tradiţional al palestinienilor, Saeb Jundiya, căruia autorităţile israeliene i-au interzis să participe la meci. "Am aşteptat toată viaţa acest meci. Toată lumea vine. Şeful FIFA vine, doar e primul meci pe pământ palestinian. Sunt căpitanul echipei şi nu pot juca. Imaginaţi-vă cum mă simt", s-a confesat acesta cotidianului britanic The Independent.
Jundiya a urmărit meciul la televizor, alături de familia sa, întrucât nu i-a fost permisă trecerea din Gaza în Cisiordania. Argumentul israelian: "probleme de securitate".
În clasamentul FIFA, reprezentativa Palestinei ocupă locul 180 din 207 de naţionale afiliate.