Prima vacanță de toamnă. Zile libere pentru elevi

Prima vacanță de toamnă. Zile libere pentru elevi Elevi. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Prima vacanță de toamnă. Zile libere pentru elevii din ciclul preuniversitar va începe la finalul acestei săptămâni. Micii școlari își vor încheia primul modul de cursuri, urmând să revină în bănci undeva pe 6 noiembrie. În București, vacanța de toamnă începe de joi, 26 octombrie, dat fiind că, vineri, elevii şi profesorii vor avea liber, de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul orașului.

Prima vacanță, de toamnă, va începe la acest sfârșit de săptămână pentru elevii din ciclul preuniversitar. Micii școlari vor încheia cel dintâi modul de cursuri, urmând să revină în bănci pe 6 noiembrie. În București, vacanța de toamnă va începe la finalul cursurilor din ziua de joi, 26 octombrie. Aceasta deoarece, vineri, elevii şi profesorii vor avea liber, de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Capitalei.

Anul școlar 2023-2024 a început pe 11 septembrie, dar elevii și părinții se gândesc deja la prima vacanță, de toamnă. Perioada de cursuri, în acest an școlar a fost structurată după cinci module. Acestea sunt separate de cinci vacanțe, dintre care una mobilă. Aceasta va fi stabilită de fiecare inspectorat școlar județean în parte.

Conform Ministerului Educației, prima vacanță a elevilor, în anul școlar 2023-2024, a fost stabilită pentru intervalul 28 octombrie – 5 noiembrie 2023. Elevii vor reveni la școală, așa cum arată calendarul, după mai bine de o săptămână de relaxare. Prima vacanță, de primăvară, intervine în intervalul dintre primul modul de cursuri și cel de-al doilea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prima vacanță din acest an școlar

Modulul al II-lea de cursuri va debuta începând cu ziua de 6 noiembrie, după prima vacanță, și va dura până în data de 22 decembrie, înainte de Crăciun. După vacanța de iarnă, care se va întinde până pe 8 ianuarie va debuta și cel de-al treilea modul școlar. Structura anului școlar 2023-2024 este structurată în cinci perioade de cursuri, despărțite de vacanțe.

  • Prima perioadă de cursuri  a început pe 11 septembrie 2023 (luni) și durează până la 27 octombrie 2023 (vineri). După aceasta urmează prima vacanță a elevilor.
  • A doua perioadă de cursuri va debuta pe 6 noiembrie 2023 (luni) până la 22 decembrie 2023 (vineri).
  • A treia perioadă de cursuri va începe pe 8 ianuarie 2024 (luni) până la 9 februarie 2024 (vineri)/16 februarie 2024 (vineri)/23 februarie 2024 (vineri). Aceste zile vor fi stabilite în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.
  • A patra perioadă de cursuri va începe din 19 februarie 2024 (luni)/26 februarie 2024 (luni)/4 martie 2024 (luni), până pe 26 aprilie 2024 (vineri).
  • A cincea perioadă de cursuri va începe din 8 mai 2024 (miercuri) până la 21 iunie 2024 (vineri).
  • Scoala prima vacanță

    Sursa foto : INQUAM_Photos

Excepții prevăzute de Ministerul Educației

Prima vacanță din acest an școlar.  Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia anul școlar pe 7 iunie 2024. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar se încheie pe 14 iunie 2024.

Clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică (cu excepția celor menționate mai sus) și clasele din învățământul profesional vor încheia anul școlar pe 28 iunie 2024.

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este stabilită conform planurilor-cadru de învățământ în vigoare.

Prima vacanță va începe, pentru toată lumea, însă, la aceeași dată.