Prima decizie a României după tensiunile pe axa SUA-Iran. Investiții uriașe pentru Armată
- Feri Predescu
- 8 ianuarie 2020, 20:42
Primul contract la acordul cadru privind achiziționarea a aproape 3000 de platforme de transport auto multifuncţionale pe roţi, în valoare totală de peste trei miliarde de lei, a fost semnat de Ministerul Apărării Naționale cu o firmă din Italia. Documentul a fost parafat în ultima zi a anului trecut, de locțiitorul șefului Departamentului pentru armamente cu reprezentantul operatorului economic IVECO Defence Vehicle SPA din Italia.
Deși contractul a fost semnat în urmă cu opt zile, MApN anunță abia astăzi evenimentul. Este vorba de contractul subsecvent, sau achiziția pentru lotul 1, “în valoare de 1.015.676.538,05 lei, fără TVA”, care se va derula pe o durată de 4 ani și prevede cumpărarea unui număr de 942 platforme pe roți pentru armată.
Furnizorul are obligația ca produsele livrate în baza acestui contract „să fie realizate în facilități integrate în industria de profil din România, în conformitate cu Planul de realizare a capabilităților privind nivelul de implicare a industriei naționale în realizarea produselor și asigurarea suportului logistic integrat pe toată durata de viață a acestora”.
Anunțul întârziat privind înzestrarea Armatei Române nu are, aparent, nicio legătură cu tensiunile din Orientul Mijlociu iscate pe fondul uciderii generalului iranian Qasem Soleimani. Același Minister român al Apărării a informat însă că, ieri, la Baza Militară Mihai Kogălniceanu, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit cu adjunctul preşedintelui Comitetului Întrunit al şefilor Statelor Majore ale Armatei SUA, generalul John E. Hyten, “în cadrul unei vizite planificate anterior a trupelor americane dislocate în afara teritoriului SUA”.
“Principalele subiecte analizate pe parcursul discuţiilor le-au reprezentat parteneriatul Strategic dintre SUA şi România, cooperarea militară bilaterală şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, evoluţia situației de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre au reprezentat principalele subiecte analizate pe parcursul discuţiilor”, conform MApN.