Prietenia cu rușii le scade bulgarilor factura la gaze. VEZI cu cât

Prietenia cu rușii le scade bulgarilor factura la gaze. VEZI cu cât

Ministrul bulgar al economiei și energiei, Delian Dobrev, a obținut reducerea temporară a prețului gazelor naturale livrate de grupul rus Gazprom cu 11,1%, potrivit AFP, preluat de Agerpres.

Oficialul bulgar s-a aflat în vizită la Moscova, acolo unde a discutat atât cu reprezentanții Gazprom cât și cu cei ai guvernului rus. Un subiect importat a fost accelerarea proiectului gazoductul South Stream, care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia până în Italia, urmând să traverseze și Bulgaria.

Bulgaria este deja țară de tranzit pentru gazele rusești, în prezent fiind transportate între 12 și 15 miliarde de metri cubi anual către Turcia, Grecia și Macedonia.

Prețul actual plătit de bulgari către Gazprom este de 450 de dolari pe mia de metri cubi. Comparativ, România va plăti în acest an în medie 493 de dolari pe mia de metri cubi, potrivit estimărilor ANRE.