Decizie ULUITOARE în sistemul JURIDIC. PREZENTATOARE, condamnată la TREI ANI pentru un SUBIECT TV

Decizie ULUITOARE în sistemul JURIDIC. PREZENTATOARE, condamnată la TREI ANI pentru un SUBIECT TV

Premieră mondială pentru sistemul juridic. O prezentatoare TV a fost condamnată la trei ani de închisoare.

Justiția egipteană a condamnat la trei ani o prezentatoare de televiziune care a a adus în centrul atenției o emisiune privind dreptul femeilor de a deveni mame în afara căsătoriei.

Doaa Salah a fost găsită vinovată de "ultraj la decența publică" și ar urma să plătească o cauțiune de 10.000 de lire egiptene (circa 488 de euro). Asta doar pentru o simplă amânare a executării pedepsei și în așteptarea unui posibil apel.  

În luna iulie, Doaa Salah a prezentat o misiune în cadrul căreia ea a vorbit despre maternitatea femeilor celibatare și s-a întrebat dacă este posibil pentru o femeie însărcinată "să se mărite doar pentru nașterea copilului ei, iar apoi să divorțeze, în baza unui acord prealabil".

Viața sexuală în cadrul căsătoriei rămâne un subiect tabu în societatea conservatoare din Egipt, notează AFP, citată de Agerpres.

Plângerea împotriva prezentatoarei pentru "incitare la libertinaj" a fost depusă de un avocat. Apărarea poate face apel la verdict.