Preşedintele Klaus Iohannis nu se poate muta la Vila Lac 3 nici la zece luni de la câştigarea alegerilor prezidenţiale

Preşedintele Klaus Iohannis nu se poate muta la Vila Lac 3 nici la zece luni de la câştigarea alegerilor prezidenţiale

Lucrările la Vila Lac 3 sunt pe ultima sută de metri, dar preşedintele României nu se poate încă muta. Renovarea reşedinţei în care va locui Iohannis costă peste 4 milioane de lei.

Potrivit RA-APPS, lucrările au fost cuprinse în planul de investiţii la solicitarea compartimentelor specializate ale instituţiei, în urma evaluării. Solicitarea a fost aprobată, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 4.105.200 lei (peste 900.000 de euro), mai mică decât sumele vehiculate în spaţiul public în ultimele săptămâni (peste 1,2 milioane de euro sau chiar 2,5 milioane de euro).

Pentru că vila va fi folosită ca reşedinţă oficială a preşedintelui, lista lucrărilor este secretă, mai arată RA-APPS.

Dotări vilă prezidenţială sunt: piscină interioară, bucătărie interioară, sală de conferinţe, salon,sală pentru recepţii, sală pentru dineuri, cabinet de lucru, cabinet oval.
 
În anul 2005 s-au făcut modernizări la reședința prezidențială de 955.848 de lei. Apoi între anii 2006 și 2008 s-au cheltuit alți 33.984 de lei. În anul 2005, reședința prezidențială a fost dotată cu mobilier și sisteme de supraveghere. Vila este construită pe o suprafață de 1.045 mp, are un garaj cu o suprafață de 107 mp, un teren de tenis ce măsoară peste 680 mp, un ponton de peste 128 mp. Atât „Vila 2” cât și „Vila 3” sunt ambientate cu sculpturi și picturi de patrimoniu. Cele două mai au ceva comun, anumite materiale folosite pentru interioare, cum ar fi lemnul exotic - adus din Indonezia și Brazilia-, piatră și marmură din China și India, mobilier îmbrăcat cu piele de Cordoba, tavane extensibile barisol etc, conform Tribuna.ro.