Preşedintele CSM se va întâlni din nou, în cursul acestei săptămâni, cu oficiali ai Ambasadei SUA

Preşedintele CSM se va întâlni din nou, în cursul acestei săptămâni, cu oficiali ai Ambasadei SUA

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Adrian Bordea, se va întâlni din nou, marţi sau miercuri, cu oficiali ai Ambasadei Statelor Unite, informeză Medifaxa citând surse din CSM.

Sursele citate susțin că întâlnirea ar avea loc sediul CSM, însă nu au precizat dacă la întâlnire va participa şi însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher.

Potrivit agendei publicate pe site-ul CSM, Bordea are programate întâlniri, săptămâna viitoare, cu ambasadorul Marii Britanii şi cu cel al Republicii Franceze în România, ambele la sediul instituției pe care o conduce.

Astfel, în data de 21 ianuarie, de la ora 12.00, este programată întâlnirea cu Martin Harris, ambasador al Marii Britanii, iar în 20 ianuarie, de la ora 17.00, preşedintele CSM, Adrian Bordea, va discuta cu ambasadorul Republicii Franceze, Philippe Gustin.

În 9 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi cu liderii CSM, a precizat, la solicitarea Medifax misiunea diplomatică la Bucureşti, fără să ofere detalii referitoare la scopul întâlnirii.

Întrevederea a avut loc la câteva zile după ce Consiliul Superior al Magistraturii şi-a ales o nouă conducere.

Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea, a declarat, în 10 ianuarie, că întâlnirea din 9 ianuarie cu reprezentanţii Ambasadei americane a fost una neprevăzută.

"Să nu credeţi cumva că noi vom fi pionii vreunei ambasade. Noi avem foarte bine trasate regulile noastre, încercăm pe cât putem ca aici să le rezolvăm, nici să ne mai plângem într-o parte sau în alta pentru că oricum prea mult ajutor nu primim. (...) A fost o întâlnire neprevăzută, o întâlnire pe care noi am cerut-o la sediul CSM-ului, dar pe care Ambasada Statelor Unite a dorit să o facă pe un teren neutru. A fost o altă locaţie decât consiliul sau ambasada", a spus Bordea. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • EFECTUL PONTA ASUPRA JUSTIŢIEI: Anchetatorii lui Năstase, Fenechiu,Silaghi şi Ridzi, luaţi la întrebări
  • Victor Ponta fuge de emisarul american, Victoria Nuland
  • Pe ce s-au dat 40 de milioane de euro. Prostia care ar putea duce la o tragedie pe aeroportul din Cluj

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • DEZVOLTARE IMPRESIONANTĂ. Cum arătau marile orașe ale lumii în trecut și cât de mult au progresat | GALERIE FOTO
  • Fotografiile culturistului de 78 de ani te vor lăsa fără cuvinte. CARE ESTE SECRETUL SĂU
  • MAMĂ complet DENATURATĂ. Practică PROSTITUŢIA în faţa copilului. Şofer de TIR: ”Păi, cum aşa!? Copilul se uită la noi!” | VIDEO

Ne puteți urmări și pe Google News