Editura Evenimentul si Capital

VERDICTUL fostului PREȘEDINTE CEH: UE a INTRAT în FAZA POST-DEMOCRATICĂ. V. KLAUS: „Se încearcă SUPRIMAREA nedemocratică a STATELOR-NAȚIUNE în favoarea unei GUVERNĂRI PAN-EUROPENE”

Autor: | | 4 Comentarii | 6210 Vizualizari

Pentru birocrații de la Bruxelles și stânga globalistă, principalii inamici ai construcției europene sunt astăzi premierul maghiar Viktor Orban și ministrul de Interne italian Matteo Salvini.

Mai exact naționaliștii și populiștii, cărora criza imigranților le-a dat posibilitatea să ocupe prim-planul luptei pentru apărărarea națiunilor europene.

Dacă e să ne întoarcem foarte puțin în istorie, observăm însă că au existat critici la adresa politicilor nedemocratice ale Uniunii Europene și înainte. Pe atunci, principalii inamici erau euroscepticii, de pildă Vaclav Klaus, fost premier și președinte al Cehiei. El este cel care a avut curajul să atace direct sistemul de putere din Uniunea Europeană chiar în timpul ședinței Parlamentului European din 19 februarie 2009.

„Actualul sistem de luare adeciziilor din Uniunea Europeană este diferit de cel din democrațiile parlamentare clasice, testate de istorie. Într-un sistem parlamentar obișnuit, o parte din parlamentari susțin guvernul și o parte opoziția. În Parlamentul European, acest aranjament lipsește. Aici este promovată o singură variantă și cei care îndrăznesc să se gândească la o altă opțiune sunt etichetați drept dușmani ai integrării europene... Există, de asemenea, o mare distanță (nu numai în sens geografic) între cetățeni și reprezentanții Uniunii, care este mult mai mare decât este cazul în interiorul țărilor membre. Această distanță este deseori descrisă ca deficit democratic, pierderea responsabilității democratice (…) Mă tem că încercările de a accelera și de a aprofunda integrarea și de a lua decizii privind viața cetățenilor țărilor membre la nivelul european pot avea efecte care vor pune în pericol toate lucrurile pozitive realizate în Europa în ultima jumătate de secol”.

Revenind în contemporaneitate, putem lesne observa că Vaclav Klaus nu și-a revizuit opiniile, ci dimpotrivă. Împreună cu economistul Jiri Weigl, fostul președinte ceh a publicat o carte numită „Europa all-inclusive. Cum să înțelegem imigrația”.

„Multiculturalismul și teoriile contemporane despre drepturile omului promovează ideea că imigrația este un drept fundamental al ființei umane și că acest drept aduce drepturi ulterioare, inclusiv acordarea de ajutoare sociale pentru migranți.(...) Există numeroase argumente care sugerează că această criză a imigrației contemporane este legată de caracterul postdemocratic al UE, că este un produs secundar al crizei europene deja existente, a erorilor sistemice și a concepțiilor greșite ale politicilor europene, a defectelor aranjamentelor instituționale ale UE și a confuziilor și prejudecăților ideologice ale elitelor politice multiculturale europene".

Scriitorul Vaclav Klaus nu simte nevoia de a fi mai diplomat decât politicianul. Spune lucrurilor pe nume considerând că cele mai mari provocări cărora Europa trebuie să le facă față sunt „ipocrizia, pseudo-umanismul și alte concepte dubioase”. Rezultatul acestei ideologii bolnave?

Denise Rifai de la Realitatea, replica dura pentru Liviu Dragnea: Haideti la baie sa-mi aratati...

Pagina 1 din 2

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri: presedinte, ceh



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 21:04 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 20:05 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news