Presa din Turcia plânge după socialism. Un editorialist Cumhuriyet deplânge faptul că țara sa nu mai are un organism de planificare strategică și planuri trienale.

Având în vedere efectele pe termen lung ale „marii crize” din 1929, tânăra Republică Turcia a adoptat încă din 1930 calea „dezvoltării planificate”, axată pe un model economic mixt bazat pe etatism.

Cincinalele din Turcia

În conformitate cu această politică economică, au fost întocmite planuri de dezvoltare pe cinci ani. A apărut „Primul plan industrial cincinal”, care acoperea anii 1933-1937.

Al doilea plan industrial cincinal, care urma să acopere perioada 1938-1943, nu a putut fi implementat din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

Deși planuri urgente de dezvoltare pe termen scurt au fost pregătite după război, până la începutul anilor 1960, ținând cont de blocajele economice ale vremii, acele planuri nu au fost eficiente deoarece nu se bazau pe continuitatea instituțională.

În acei ani, direcțiile guvernamentale au furnizate date detaliate în domeniile lor de activitate și și-au orientat investițiile în lumina acestor date.

Majoritatea acestor date au fost calculate similar, în mod independent, de instituții publice. Principala necesitate la acea vreme era transformarea acestor date în „informații strategice” cu o coordonare consecventă.

De aceea, unii economiști descriu acei ani ca fiind o perioadă în care „existau multe date și puține informații”.

Cum funcționa etatismul în Turcia

În 1960, când a fost înființată Direcția pentru Dezvoltarea unui Model Planificat (DPT), Republica Turcia a pășit din nou într-o epocă a dezvoltării economice planificate.

Din 1963 a început perioada în care au fost aplicate planurile cincinale de dezvoltare economică. Cel mai important element care a susținut infrastructura de planificare în acei ani a fost, fără îndoială, Constituția din 1961.

În Constituție, sarcina de planificare a fost încredințată DPT. Constituția din 1982 a adoptat și modelul de dezvoltare planificată. Cu toate acestea, spre deosebire de Constituția din 1961, DPT nu a mai fost inclusă ca instituție constituțională responsabilă de planificare în Constituția din 1982. Deoarece a fost lipsit de garanția constituțională, DPT nu mai există astăzi.

Modelul dezvoltării planificate

În timp ce, în conformitate cu datoria sa constituțională, DTP pregătea Turcia cu toate instituțiile sale economice pentru un mediu de dezvoltare planificat într-o ordine economică nouă, Direcția a fost ținută cât mai departe de politică pentru a nu-și epuizat energia vitală.

În ciuda acestui fapt, modelul de dezvoltare planificat nu a putut fi ținut departe de disputele politice. La sfârșitul anilor '60, parțial din cauza reacției la Constituția din 1961, s-au scandat lozinci electorale: „Dezvoltarea planificată este opera sistemelor comuniste”.

S-a făcut propagandă ieftină spunând „avem nevoie de mâncare, nu de planuri”. Prejudiciul pe care aceste politici oportuniste, de dreapta, provocatoare și iresponsabile le-au provocat Turciei din acele vremuri este mare. Astăzi, această pagubă a atins cote care amenință conceptele fondatoare și independența economică a Turciei.

Abilități de punere în practică

Astăzi, Turcia este departe de o ordine economică mixtă și de o dezvoltare planificată. Turcia nu mai are astăzi o organizație de planificare strategică. A pierdut acest câștig.

Astăzi, Turcia nu mai are capacitatea de a implementa nici măcar „programele pe termen mediu” pe trei ani pe care le-a anunțat. Fiecare plan pe trei ani s-a transformat într-o negare a celui precedent.

Cu toate acestea, toate planurile pe trei ani au fost primite cu aplauze, motivul fiind nevoia urgentă de a obține bani pe termen scurt.

(Articol de İbrahim Berksoy, în Cumhuriyet; Traducerea: Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA)