Premierul, DEZVĂLUIRI DUREROASE despre mama sa: „A murit fără ca eu, fiind în politică, să pot să îi explic de ce...”

Premierul, DEZVĂLUIRI DUREROASE despre mama sa: „A murit fără ca eu, fiind în politică, să pot să îi explic de ce...”

Prim-ministrul Mihai Tudose a vorbit, la Antena 3, despre noua lege a pensiilor, care se află încă în lucru la nivelul Guvernului. El a spus că Executivul își dorește să crească nivelul de trai al pensionarilor, dar și să șteargă anumite inechități.

Tudose a dat drept exemplu cazul mamei sale, care a murit fără să înțeleagă de ce are o pensie mult mai mică, după 40 de ani în învățământ, comparativ cu o colegă care a ieșit la pensie câțiva ani mai târziu.

„Avem câteva variante în discuții. Orice spun acum e ca un angajament pentru una dintre ele. E un proiect foarte mare care își propune să crească nivelul de trai al pensionarilor și ștergerea unor inechități. Mama a murit fără ca eu, fiind în politică, în Parlament, să pot să îi explic de ce ea, care a ieșit la pensie în 1991 are o pensie, după 40 de ani de învățământ, cu toate gradele, și cine a ieșit la pensie șase ani mai târziu, cu aceleași grade, are o pensie de două ori mai mare. Nu am știut să îi explic”, a spus Tudose.

El a adăugat că „vor fi favorizați cei ieșiți la pensie mai demult, dar cu pensii mult mai mici”.