Premierul britanic nu vrea să plătească pentru cadoul oferit de Bush
- Adam Popescu
- 22 iulie 2008, 23:40
Conform legislaţiei britanice, niciun demnitar nu poate primi un cadou fără a plăti pentru el, în cazul în care valoarea acestuia depăşeşte limita legală, informează AFP.
Astfel, premierul Marii Britanii a refuzat să cumpere un costum de aviator oferit de preşedintele SUA, George W. Bush, anul trecut.
Costumul, pe care este imprimat numele premierului şi sigla Camp David, i-a fost oferit lui Brown în timpul vizitei efectuate la reşedinţa preşedintelui SUA în iulie 2007, însă valorează 140 de lire sterline (176 de euro), mai mult decât limita legală până la care orice demnitar poate păstra cadoul în mod gratuit.
Refuzul lui Gordon Brown de a plăti acest cadou a trezit temerile analiştilor care afirmau anul trecut că gestul ar putea fi interpretat greşit de administraţia de la Casa Albă.
Spre deosebire de Brown, Tony Blair, fostul premier britanic a cumpărat toate cadourile primite în perioada cât şi-a exercitat funcţia.
(20:40)