Din 29 mai 2014,  în Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, doi îndrăgiţi şi experimentaţi actori ai teatrului, Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu vă dau întâlnire cu o tulburătoare poveste de dragoste, „Anonimul Veneţian” (Anonimo veneziano) de Giuseppe Berto.

„Anonimul Veneţian” este o scurtă şi ultimă întâlnire între doi oameni care au cunoscut, de tineri, marea dragoste unul în braţele celuilalt şi pe care viaţa, cu meandrele ei imprevizibile, i-a separat. Se regăsesc pentru o zi. O trăiesc cu intensitatea unei vieţi întregi. Două firi pătimaşe, imprevizibile, prinse într-o iubire ca-n filme şi un final mai presus de o … moarte la Veneţia; pe ei nimic nu-i poate despărţi, dincolo de toate despărţirile…

Proiectul a fost ultimul acceptat de directia teatrului in 2013 in cadrul proiectului intern al TNB “Usi Deschise”ce permitea actorilor teatrului sa vina cu propuneri artistice. DomnulCaramitru gasea ca estesingurul din 5 proiecte vizionate care merita continuat intr-un atelier de creatie  actoriceasca. Cea mai potrivita sala pentru tipul de intimidate cerut de text si interpretarea lui este sala “Atelier”. Lucrarile de remodelare a TNB nu finalizasera inca aceasta sala atat de draga mie. Asa incat proiectul a fost amanat pana acum, candsi-a gasit locul si timpul. Caci “totul are ora sa si timpul sau oricelucru sub cer” (citat din Anonimul Venetian).

Ilinca Goia si Ioan Andrei Ionescu sunt cei doi actori care dau viata personajelor din Anonimul Venetia.Piesa poata fi urmata la Sala Atelier a TNB e 1,4,7, 8, 11 si 15 iunie

Interviu Ioan Andrei Ionescu

Cum ati caracteriza piesa Anonimul Venetian?
ANONIMUL VENETIAN este o piesa fragila, romantic si in acelasi timp plina de temperament si viata. Desi problemele care se pun sunt din cele mai dure, piesa, prin montarea noastra, gaseste resursele suficiente pentru un umorul de calitate si ironia fina a doua personaje care se iubesc si se urasc in acelasi timp. Este o pledoarie pentru viata si dragostea adevarata sub imperiul unei Venetii plina de muzica si mister.

 

Care este apetenta publicului pentru premiere la TNB?TNB este un “brand” care nu are nevoie de mult zgomot pentru a-si atrage publicul. In competitia cu televiziunile am iesit invingatori. Nu numai pentru ca ele au coborat stacheta, dar si pentru ca aici emotiile sunt direct impartasite. Comunicarea prin teatru este nemijlocita. E cea mai buna expresie a viului ca spectacol. Prin urmare, chiar si acum, cand terasele sunt deschise, cand caldura trimite la promenade, salile sunt plineochi. De exemplu la ultimele spectacole cu noua premiera FURTUNA in care il joc pe Antonio, fratele uzurpator al lui Prospero ( I. Caramitru) chiar si eu as fi gasit cu greu bilete. Ma astept ca acelasi lucru sa se intample si in cazul ANONIMULUI VENETIAN. Nu de alta, dar este, zic eu, un spectacol unic in Bucuresti ca abordare a proiectului, ca partituri si implicarea ctoriceasca. Vorbim de un spectacol care se sustine in aproape 1 h si 30 de minute numai  pe doi actori.

 

Cat au durat repetitiile?
Proiectul a inceput acum un an si ceva, pe vremea cand sala Atelier era in plina reconstructie. Fiind vorba de un atelier de creatie, aceasta piesa nu putea sa functioneze altundeva mai bine decat la sala dedicata acestui tip de spectacol. Este un spectacol intim si filigramat. E ca si cum am face un concert de camera. Asa ca am asteptat ca ANONIMUL VENETIAN sa-si gaseasca drum spre luminile rampei – “totul are ora sa si timpul sau; orice lucru sub cer” (citat din piesa). Intr-un fel a fost mai bine. Munca la un astfel de text necesita timp. Nu poti iesi la public cu lucruri nefinisate

Ce preferati, scena de la teatru sau camera de filmat?
Vorbim de meserii diferite. Pe de o parte filmul cere naturalete nuda. Si chiar se spune ca in film a face mai putin inseamna mai mult. Pe de alta, in teatru, supraimplicarea in limitele masurii juste si a adevarului este o necesitate. Omul din sala, chiar daca are loc in ultimul rand, are dreptul sa te auda si simta. Nu poti sa il ignori pentru ca tu vrei sa fi “minimalist”. Sunt meserii cu satisfactii diferite. Iata de ce nu as putea acum sa inclin catre una dintre ele. Poate, sa zicem ca filmul imi este ceva mai la indemana. Dar asta depinde si de proiect.

Cum e sa joci alaturi de Ilinca Goia?
Cu ILINCA GOIA ma cunosc din studentia mea, cam tarzie, ce-I drept. Ea era proaspata vedeta a TNB si juca Dulcinea, iar eu, sarguincios, faceam figuratie si o ridicam pe sus in timp ce canta. Apoi am fost angajat imediat ce am terminat facultatea pentru rolul Jim din MENAJERIA DE STICLA sub bagheta doamnei Catalina Buzoianu. Au urmat multe roluri in care m-am tot intalnit cu ILINCA, si intre noi a crescut o prietenie foarte puternica. ANONIMUL VENETIAN nu ar fi fost posibil fara aceasta prietenie. Caci o prietenie presupune  incredere si sprijin reciproc,iar fara aceste ingrediente un proiect atat de elaborios lucrat ar fi fost o imposibilitate. Regret ca nu m-am apucat de teatru mai devreme. As fi pututjuca, poate, mai multe roluri cu ea ca partenera.

Este o piesa in 2 personaje. Ofertant sau  foarte greu?
Fiecare proiect ne imbogateste. Dar intr-o piesa in doi nefiind premise pentru artificiile si loviturile de teatru obisnuite, am fost nevoiti sa ne intoarcem la esenta actului teatral: actorul. Cele mai greu de realizat sunt piesele in doua personaje. E de ajuns o clipa de prea multa relaxare ca legatura cu partenerul, sau cu situatia de jucat sa se piarda si odata cu ea si atentia publicului. Poate de aceea si gestatia lunga a proiectului.A fost nevoie de o repozitionare fata de studiul la cald al rolului, iar dl Caramitru a fost catalizatorul acestei munci. Cred ca atat pentru mine si Ilinca Goia cat si pentru dl Caramitru laboratorul acesta a functionat reconstructiv. Iar piesa a devenit mai mult decat ofertanta.

Cu cine nu ati jucat pe scena teatrului si v-ati fi dorit sa o faceti?
Din Romania, la categoria seniori as vrea sa joc cu doamna Mariana Mihut si cu Marcel Iures. Iar de pe coasta de vest a Americii in topul preferatilor este Sean Penn, urmat indeaproape de Andy Garcia. Dar cu cel de-al doilea am avut déjà onoarea intalnirii. Iar ca prezente feminine, daca am simtit déjà parfumul din BASIC INSTINCT, fie el si intr-o scena de film, nu prea ma mai las impresionat…Totusi, ca posibile tinere partenere imi plac foarte mult Ana Ularu si Rodica Lazar. Alaturi de Diana Cavallioti ele sunt, cum se zice, mult dezirabilele.Cu toate trei m-am intalnit deja. Cu Ana in serialul CU UN PAS INAINTE, Rodica mi-a fost colega de facultate. Dar pana acum pe scena doar pe Diana mi-a scos-o in cale Fortuna, in NEBUN DIN DRAGOSTE, tot la TNB. Mai am totusi o dragoste pe care trebuie sa o marturisesc: sala Icoanei a teatrului Bulandra… Acolo ar fi locul unde m-as intoarce oricand cu bucurie. Acolo am facut primii mei pasi pe o scena.