Primele ecouri ale presei americane

Primele aprecieri sunt suficient de pozitive asupra designului, mai ales a balamalei care permite plierea. Un ecran secundar poate permite vizualizarea notificărilor. Aşadar, câteva companii din domeniul tehnologiei au decis că lumea va avea nevoie de telefoane cu ecrane flexibile. Iar una dintre ciudățeniile mobile, Samsung Fold Galaxy, a fost pe piaţă dar s-a lovit de un eşec total.

Dar pentru 2020 există o noutate în acest sens şi, după cum arată, ar putea avea succes

Vă amintiți de Motorola Razr original, nu? În 2004  era cel mai tare lucru din lume. Chiar dacă nu a fost cel mai grozav telefon din toate timpurile, oamenii l-au dorit. La sfârșitul anului trecut, Motorola ne-a surprins plăcut pe toți anunțând o nouă versiune a Razr-ului, cu un ecran flexibil. Când este deschis, se prezintă ca un smartphone numai că-i cam lung. Când este închis, mai aveți un ecran mai mic la exterior cu care să lucrați fără să-l deschideţi.

Cu toate acestea, există o veste bună și o veste proastă

Vestea bună este că s-ar putea să poți pune mâna pe el în curând, chiar și după o ușoară întârziere, pentru că noul Razr este încă așteptat să fie livrat la începutul anului 2020, după cum au promis. Vestea proastă? Este că va costa în jur de 1.500 de dolari. Așadar, pregătiţi-vă să economisi bani dacă doriţi să reînvie cel mai iconic telefon din 2004.

Te-ar putea interesa și: