Prefectul Județului Olt internat de urgență. A fost confirmat cu virusul Sars-Cov-2.
- Mihnea Talau
- 12 iulie 2020, 20:39
Florin Constantin Homorean, prefectul judeţului Olt, a anunţat, duminică seara, că este confirmat cu virusul SARS-CoV-2 şi a fost internat în spital.
Prefectul județului Olt, Florin Homorean, a anunțat, duminică, pe Facebook, că a fost diagnosticat cu COVID-19 și că este internat la Spitalul Județean Slatina.
„În urmă cu câteva minute am fost internat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, fiind confirmat cu virusul Sars-Cov-2. În cursul zilei de ieri, pentru a nu există vreo suspiciune cu privire la contactul meu cu persoane pozitive, am fost testat, cu rezultat pozitiv astăzi”, a scris Homorean pe pagină de socializare.
Acesta a precizat că starea lui de sănătate este bună și a făcut apel la responsabilitate din partea cetățenilor.
„Starea mea de sănătate este bună, nu prezint simptomatologie specifică COVID-19. Fac un apel la responsabilitate pentru toți cetățenii din județul Olt! Virusul nu iartă pe nimeni!”, a mai scris prefectul Florin Homorean.
„Fac un apel la responsabilitate pentru toţi cetăţenii din judeţul Olt! Virusul nu iartă pe nimeni! Vă doresc multă sănătate!”, a afirmat Homorean.
Vineri, şi şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Mihai Mihalache, unul dintre adjuncţii săi şi alţi doi poliţişti au fost confirmaţi cu COVID-19.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 456 de cazuri noi de Covid - 19, bilanțul ajungând la 32.535.
Până astăzi, 12 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.535 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.387 au fost externate, dintre care 21.545 de pacienți vindecați și 1.842 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 532 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 1.884 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Pînă duminică, la nivel național, au fost prelucrate 847.586 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 322 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.475 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 226.800 de lei.