Prăpastia doctrinară dintre PNL şi PSD

Prăpastia doctrinară dintre PNL şi PSD

Aceasta esta declaraţia pe care a făcut-o vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, astăzi, înaintea Delegaţiei Permanente a partidului, subliniind faptul că formaţiunea sa va merge pe propriile picioare în alegeri.

"Între PNL şi PSD este aproape o prăpastie doctrinară", a susţinut Orban. "În timp ce PNL de 18 ani este un pilon al democraţiei şi principala forţă care s-a opus sistemului de dominaţie al stângii post-comuniste, PSD, ca şi PD, au făcut parte din FSN şi întotdeauna au încercat să folosească acest proces de tranziţie în folos propriu şi mai puţin pentru cetăţenii României", a afirmat vicepreşedintele liberal.

"PNL merge pe propriile picioare, pe propriile puteri, nu facem apel la nicio forţă politică să ne dea vreo mână de ajutor. Singurul contract e cu cetăţenii României. Este vocea mea şi sunt convins că este şi vocea PNL", a subliniat Orban.

Întrebat dacă a mai existat o nouă discuţie PNL-PSD, vicepreşedintele liberal a solicitat să nu i se mai ceară astfel de informaţii, deoarece a declarat public că nu a participat la nicio astfel de întrunire şi respinge categoric orice fel de "speculaţie" legată de o posibilă alianţă cu PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderii PNL şi PSD au avut o nouă rundă de negocieri, la finalul săptămânii trecute, dar nu au ajuns la nicio înţelegere privind alegerile locale sau o posibilă guvernare comună după scrutinul parlamentar. Întâlnirea a fost confirmată de Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Geoană, cei doi afirmând însă că singura concluzie a discuţiilor bilaterale este aceea că PNL şi PSD au viziuni diferite asupra "problemelor politice esenţiale".

Citiţi şi:

Boc: Alianţa PNL-PSD naşte monştri

(14:53)