Prăpăd în magazine. Românii se pregătesc „cum trebuie” pentru Paște

Prăpăd în magazine. Românii se pregătesc „cum trebuie” pentru Paște

Românii par să ignore în totalitate restricțiile impuse de autorități în timpul pandemiei de Coronavirus. Oamenii s-au dus glonț în magazine pentru a-și face cumpărăturile pentru Paște.

În speranța că vor prinde reducerile specifice sărbătorilor Pascale, românii au luat cu asalt piețe și magazinele pentru a-și face cumpărăturile, deși măsurile impuse autorități interzic cu desăvârșire aceste fapte, scrie Antena3.

În fiecare an, înainte de Paște și de Florii, românii sunt obișnuiți să se îmbulzească în magazine pentru a-și procura cele necesare sau pentru a cumpăra cadouri.

Starea de urgență însă ar fi trebuit să îi împiedice anul acesta să mai facă acest lucru. Cel puțin nu în număr așa de mare.

Însă românii și-au făcut curaj și au ieșit  în număr mare la cumpărături, pentru a se pregăti din timp pentru Sărbătorile Pascale.

Cu toate acestea, vânzătorii spun că vânzările sunt semnificativ mai scăzute anul acesta în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda faptului că prețurile au rămas la fel.