Au căzut primii fulgi de zăpadă în toată țara. Gândul ne zboară deja la sărbătorile de iarnă. La Târgul de carte Gaudeamus, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, au fost lansate numeroase povești noi de Crăciun, care se găsesc deja în librării sau pot fi comandate direct la edituri.
Editura Nemira propune mai multe titluri potrivite pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă:
- Eu și Moș Crăciun, de Matt Haig - Nu e ușor să fii copil și să crești în Elfhelm, chiar dacă părinții tăi adoptivi sunt Moș Crăciun și Mama Crăciun. De exemplu, școala elfilor poate fi de-a dreptul plictisitoare când trebuie să cânți colinde de Crăciun în fiecare zi – chiar și în iulie – și când pici la toate examenele de făcut jucării. Să nu mai zicem că e mereu foarte, foarte frig.
- 24 de povești de citit înainte de Crăciun, de Brigitte Weninger și Eve Tharlet - povești emoționante de citit în cele 24 de zile de dinaintea Crăciunului, care vor transforma așteptarea nopții magice într-o tradiție pentru întreaga familie.
- Poveste muzicală de Crăciun, de Cristina Andone, Thea Olteanu, Adriana Gheorghe și Sebastian Oprița - o serie de povești care îi vor „împrieteni” pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală.
- O zi de decembrie, de Josie Silver – o poveste de iarnă pentru adulți, o poveste de iubire de neuitat.
La Editura Corint, a apărut o nouă poveste, de această dată de iarnă, despre aventurile lui Bondărel: Bondărel și bucuriile iernii, de Britta Sabbag, Maite Kelly și Joelle Tourlonias. Sărbătorile de iarnă se apropie, iar Bondărel este tare nerăbdător. Din nefericire, tocmai acum toate lucrurile ies anapoda… Oare vor reuși, până la urmă, Bondarel și dragii săi prieteni să se bucure de magia fulgilor de nea și a cadourilor?
Editura Didactica Publishing House are cele mai multe noutăți în așteptarea sărbătorilor de iarnă:
- CuMinte de Crăciun, de Ioana Chicet-Macoveiciuc – noi aventuri și cadouri-surpriză pentru Ema și Eric
- Crăciunul perfect al Emei, de Ioana Chicet-Macoveiciuc – o carte plină de globuri, aventuri și iubire
- Crăciun minunat cu familia Maus, de Hans-Christian Schmidt și Marina Kramer - Familia Maus se pregătește cu mult drag și spor pentru cea mai frumoasă sărbătoare din an: căsuța șoriceilor este învăluită de aroma îmbietoare a fursecurilor proaspăt coapte, bradul este minunat împodobit, și cu toții repetă cele mai calde colinde de Crăciun. Desigur, nu are cum să lipsească vizita la celebrul târg de Crăciun!
- O mult așteptată scrisoare de Crăciun, de Annette Amrhein și Sabine Straub - Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar păsările din pădure sunt ocupate să livreze toate scrisorile și felicitările de Crăciun. Micul raton Puck cel Mic le privește cu nostalgie. Nu-și dorește nimic altceva decât să primească și el o scrisoare. La rândul ei, pitulicea are o dorință mare: să livreze cuiva o scrisoare adevărată! Dar celelalte animale consideră că e prea mică și nu are putere să ducă la bun sfârșit asemenea sarcină dificilă. Oare se va găsi cineva care să îndeplinească cele două dorințe atât de speciale?
- Cine este Moș Nicolae, de Gabriel Poenaru - Povestea perfectă pentru a-l introduce pe Moș Nicolae copiilor și a-l sărbători pe acest Sfânt generos.
- O petrecere minunată de Crăciun, de Walko - Mâine este Crăciunul. Pajiștile, copacii și câmpurile sunt îmbrăcate în mantii albe de nea. Pentru Iepurilă și UrSoc, întreaga pădure este atât de mirifică iarna! Dar în Poiana Iepurașilor se întâmplă și lucruri neașteptate, care le dau celor doi prieteni o mulțime de emoții. Scorbura călduroasă și confortabilă a grăsunului Jakob este dintr-odată îngropată sub un morman de zăpadă! În plus, un necunoscut mic și ciudat, care apare de nicăieri, este gata-gata să se înece în lac!! Așa că, până în seara de Ajun, Iepurilă, UrSoc și toți prietenii lor sunt ocupați până peste cap să rezolve toate problemele apărute și să se pregătească de Crăciun. Sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie cel puțin la fel de minunată ca în ceilalți ani, nu-i așa?
- O scrisoare pentru Moș Crăciun, de Walko - Oare există pe lume o zi mai frumoasă decât Ajunul Crăciunului? În așteptarea serii de Ajun, ca să nu simtă că timpul trece prea încet, Iepurilă și Ursoc se distrează copios cu o bătaie strașnică cu bulgări de zăpadă. Deodată, chiar pe nasul lui UrSoc aterizează o scrisoare, care cu siguranță este pentru Moș Crăciun. Iar de aici începe o adevărată aventură pentru cei doi prieteni! Ca să-l ajute într-o călătorie palpitantă, plină de emoții și peripeții, prin pădurea acoperită cu un strat gros de nea. Și în acest an, cei doi prieteni au parte de un Crăciun cu totul și cu totul special!
- Emoție de Crăciun, de Kate Westerlund și Eve Tharlet - ste Ajunul Crăciunului în pădure, însă, de această dată, animalele nu au prea multe de sărbătorit. A fost o iarnă foarte timpurie, acoperind pământul de nămeți, iar mâncarea era foarte puțină. Clara, o căprioară micuță, este îngrijorată că nu vor putea sărbători Crăciunul în acest an, așa că își pune o dorință pe o stea, cerând ajutor.
- Tifi Păpădie salvează Crăciunul familiei, de Andreas H. Schmachtl - Care sunt lucrurile speciale pentru un Crăciun de poveste? Multă zăpadă, o casă îmbodobită de sărbătoare și mulți morcovi pentru o cină delicioasă, bineînțeles! Însă Tifi Păpădie își dă seama că lipsește un lucru foarte important de care toți ceilalți au uitat. Bradul de Crăciun! Din fericire, cu multă imaginație și cu puțin noroc, acest Crăciun este salvat!
- Tilda Șoricela. Magie de Crăciun, de Andreas H. Schmachtl - Tilda Șoricela, micuța șoricică albă de la biserică, se bucură din plin în fiecare an de luna decembrie, luna cadourilor. Toate casele din sătucul dintre dealuri sunt împodobite de sărbătoare și peste tot miroase a scorțișoară și migdale. La un moment dat, întregul sat este cuprins de o mare agitație. Mai precis, oficiul poștal la care lucrează Mira freamătă de îngrijorare. Ștampila de Crăciun a fost furată, iar fără ea nu există scrisori de Crăciun, iar Moș Crăciun nu poate primi scrisorile copiilor! Fără îndoială, Crăciunul trebuie salvat!
- Tilda Șoricela. Un miracol de Crăciun, de Andreas H. Schmachtl - Tilda Șoricela, micuța șoricică albă de la biserică, iubește cântecele și i-ar plăcea tare mult să cânte și ea în corul bisericii. Însă acest lucru nu este posibil, deoarece ea e mică, iar vocea de șoricică se aude mult prea încet! Dar, de un Crăciun, când cei din corul bisericii se îmbolnăvesc și nu mai pot să cânte, Tilda are o idee minunată, care transformă o seară de Crăciun într-una de neuitat.
- Domnul Zăpadă, de Kate Westerlund și Eve Tharlet - ntotdeauna este ceva magic la fulgii care cad în noaptea de Ajun, dar adevărata magie se întâmplă atunci când Domnul Zăpadă își înclină elegantul lui joben. Dorințele unei fetițe timide și ale unei pisicuțe făcute din zăpadă dau viață unei povești gingașe și liniștitoare în care se leagă prietenii minunate.
- O șoaptă în zăpadă, de Kate Westerlund și Feridun Oral - Ce faci atunci când crezi că auzi o șoaptă în zăpadă? Ei bine, dacă ești ca unul dintre iepurașii din grupul de prieteni din această carte, vei decide să investighezi. Atunci când găsești un ursuleț de pluș pierdut, stricat și îngropat în zăpadă, trebuie să te gândești ce să faci ca să îl ajuți. Dacă este pierdut, înseamnă că nu numai ursulețul va avea parte de un Crăciun nefericit, ci și copilașul, care și-a pierdut prietenul cel mai de preț.
Editura Curtea Veche propune două povești calde de iarnă:
- O iarnă de povești, de Cristina și Alex Donovici - "O iarnă de povești" este o carte pentru copii cu personajele dintre cele mai deosebite: fulgi de nea care visează să se topească în palma unui copil, îngeri salvați din zăpadă de fetițe, copii plecați în căutarea lui Moș Nicolae, elfi care ne dăruiesc Crăciunul. Aceste povestiri, care vor provoca, fără îndoială, imaginația celor mici, sunt tot atâtea îndemnuri adresate lor, prin vocile calde, pline de afecțiune ale autorilor, Cristina și Alex, la o atitudine deschisă și prietenoasă față de ceilalți, la bunătate și generozitate.
- Țup. Salvatoarea iernii, de Alex Donovici - "ȚUP, salvatoarea iernii" este o poveste despre un pui de ciocârlie ager la minte, un melc sprinten, cu cochilia plină de cărți, și o bufniță vegetariană, care salvează împreună pădurea și aduc iarna. Însă dincolo de povestea frumoasă a acestui miracol, scrisă într-un limbaj fermecător și ilustrată cu ingeniozitate, cartea este o lecție despre prietenie și toleranță.
De la Editura Univers puteți alege din cele două noi cărți de sezon:
- Scrisori din Laponia, de Victoria Pătrașcu - O frumoasă poveste de Crăciun despre puterea lui împreună, dar și despre cât de important e să avem grijă de copaci, de iarbă, de aer și de noi.
- Zăpardul și alte povești albe, de Alec Blenche - Zăpardul și alte povești albe este mai mult decât un volum de povești de iarnă: este o stare de spirit. Este sentimentul de acasă, este amintirea sobei calde din casa bunicii, a mirosului plăcintei cu mere și a liniștii nopților împodobite cu zăpadă.
Universul Enciclopedic Junior propune alte povești atractive pentru toți copiii:
- Cadoul perfect, de Stella J Jones și Caroline Pedler - Billy şi Bella sunt cei mai buni prieteni. Fiecare dintre ei ar face absolut orice ca să-l vadă fericit pe celălalt. Dar ce se va întâmpla oare dacă, într-o zi, asta înseamnă să renunţe la ceva drag? O poveste minunată despre ce înseamnă să dăruieşti şi să primeşti, dar mai ales despre prietenia adevărată.
- Dorința de Crăciun, de Stefanie Dahle - oaptea în care dorinţele se împlinesc Ratonul Emil se bucură tare mult că vine Crăciunul. În acest an, el are o dorinţă cu totul deosebită: un gramofon adevărat! Şi, pentru ca Moş Crăciun să nu uite de dorinţa lui, Emil i-a scris încă de astă-primăvară o scrisorică. Apoi încă o scrisorică vara. Şi, ca să fie sigur, încă una toamna şi una cu puţin înainte de Crăciun. În sfârşit, vine şi seara de Ajun – iar Emil aşteaptă emoţionat. Oare dorinţa lui se va împlini?
- Micul Păianjen Firicel. Ce minunată este iarna!, de Diana Amft - În sfârșit ninge! Micul păianjen Firicel a așteptat în fiecare zi ninsoarea și iată că acum a venit. Împreună cu surioara lui Firuța și cu cei dragi, el descoperă, pe rând, bucuriile iernii: face un om de zăpadă, se dă cu săniuța, patinează și coace prăjiturele.
- Cel mai frumos Crăciun!, de Michael Engler și Martina Matos - Mai erau doar câteva zile până la Crăciun, când familia Şoricescu a primit o scrisoare ciudată, cu timbre străine şi cu multe ştampile. Scrisoarea era de la mătuşa Iozefina, care cu mulţi ani în urmă emigrase în America unde ajunsese o artistă celebră. Acum dorea să-şi viziteze familia de Crăciun. Dar cum putea să o mulţumească familia ei, care era atât de săracă?
- Așteptând Crăciunul, de Marlis Scharff-Kniemeyer și Sabine Cuno - Se apropie Crăciunul! Toate animalele pădurii, de la mic la mare, se pregătesc cu bucurie pentru marea sărbătoare, pe care o vor petrece împreună.
- Crăciunul din pădure, de Edith Thabet și Marlis Scharff-Kniemeyer - O carte despre bucuria de a fi împreună de Crăciun.
Cărți frumoase de Crăciun veți găsi și la Editura Litera, Editura Pandora M sau Editura Humanitas, cărți noi, dar și povești tipărite în anii trecuți, la fel de frumoase.