EVZ vă prezintă un interviu şocant cu Octavian Foale, antrenorul Politehnicii Timişoara care, în 1985, a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să aranjeze meciul cu FC Bihor.

În 1985, Octavian Foale, pe atunci antrenor principal la Poli Timişoara, a vrut să aranjeze meciul din deplasare cu FC Bihor contra unei sume fabuloase la acea vreme: 150.000 de lei.

În fotbalul românesc se vorbeş te parcă de când lumea de blaturi. Ceea ce se întâmplă acum, chiar dacă pare strident pentru că lucrurile nu mai sunt ascunse, nu diferă mult, în esenţă, de alte vremuri. În perioada interbelică, aranjamentele cu arbitrii, dar şi între echipe, se făceau într-o atmosferă boemă, la restaurantul „Mercur“. Existau şi excese (cazul rapidiştilor arestaţi după o semifinală cu Venus Bucureşti e celebru), dar în general miza nu era chiar atât de mare. „Plevuşca“ - în plasă, „rechinii“ - liberi

După război, sportul a intrat într-o altă epocă, mult mai încrâncenată. Abuzurile comise de CCA-Steaua şi Dinamo, secundate apoi, în anii ’80, de Viitorul Scorniceş ti, Victoria Bucureşti şi Flacăra Moreni, au distrus destine, au viciat ierarhii şi au denaturat însăşi ideea de valoare. Din când în când, erau luaţi şi „prizonieri“.

Atunci când era arestat câte unul dintre cei care aranjau meciuri, autorităţile îl plimbau ca pe urs şi-l arătau ţării întregi, drept pildă. În plasă cădea însă „plevuşcă“, niciodată rechini mari. În anii ’70 au fost arestaţi şi condamnaţi câţiva arbitri. Au mai fost prinşi ceva conducători de cluburi de mâna a doua şi, uneori, jucă tori de duzină. La mijlocul anilor ’90, după Revoluţie, a mai fost celebrul caz „Trifina-Cănănău“, doi intermediari care încercaseră să „blătuiască“ nişte jucători la meciul de Divizia B dintre Poli Iaşi şi UTA. Şase luni în puşcărie fără să fie condamnat Singurul caz concret petrecut însă în Divizia A şi în care a fost implicat numele unei echipe celebre a avut loc în 1985. Octavian Foale este singurul antrenor român care a făcut puşcărie pentru că a dorit să aranjeze un meci. Poate tocmai de aceea povestea este celebră în fotbalul nostru. În acel an, Foale era antrenor principal la Poli Timişoara.

„Albvioleţii“ aveau nevoie de o victorie în partida din deplasare cu FC Bihor, ca să nu alunece în zona retrogradă rii. „Nea Tavi“ a pus la cale strategia, dar spune că a fost „turnat“ de preşedintele orădenilor, un alt personaj de pomină al epocii „cooperatiste“: Romică Paşcu.

Arestat într-un stil desprins parcă din filmele americane, cu miliţienii ţintuindu-l de perete, cu pistolul la tâmplă, Foale a trecut atunci prin momente de groază, schimbând trei penitenciare în şase luni. A scăpat, în cele din urmă, fără a fi condamnat. Acum, la 23 de ani de la acel eveniment, Tavi Foale are propria şcoală de fotbal în Timişoara, în zona Fratelia, unde antrenează în jur de 80 de copii. „Evenimentul zilei“ vă prezintă povestea celui mai cunoscut caz de corupţie din istoria fotbalului românesc, relatată cu lux de amănunte chiar de personajul principal al întâmplării.

AMINTIRI TRAUMATIZANTE

„În fiecare an, pe 17 mai, parcă mă scoală ceasornicul la 7, când venea gardianul să mă bată“

EVZ: În 17 mai faceţi 23 de ani de când aţi fost arestat pentru blat... Octavian Foale: Ar trebui să-mi aduc aminte cu regret de situaţia care s-a petrecut şi de perioada din puşcărie. A fost o lecţie bună pentru mine... O să mă duc la biserică să aprind o lumânare. În fiecare an, pe 17 mai, parcă mă scoală ceasornicul la ora 7 dimineaţa, când venea gardianul şi mă bătea cu bastonul. Vă aduceţi aminte... Evident! De fiecare dată îmi amintesc de 17 mai. Nu pot să uit. Am făcut-o pentru fotbal şi nu îmi pare rău, n-am făcut-o pentru că am furat sau că am dat cu jula la o bancă. Nici n-am fost vinovat, pentru că eu n-am avut banii. Eu am fost un fel de mijlocitor. Eraţi antrenor principal la Poli Timişoara? Da. Eram principal la Poli. Am fost „peşte“, cum s-ar zice. De când ştiaţi că meciul cu Oradea urma să fie aranjat? Nu ştiam de foarte mult timp... După înfrângerea de acasă cu Sportul şi, apoi, în deplasare, cu „Ştiinţa“ (n.r. - „U“) Cluj, am coborât pe locul zece în clasament şi am intrat în panică. Trebuia să luăm nişte măsuri de siguranţă şi am recurs la intervenţia asta. „Banii i-am dus cu trenul, într-o plasă de plastic“ Când aţi pus la cale aranjamentul?

Păi, cam cu o lună înainte de meci. A fost înţelegerea între pre- şedintele salariat, cum îl cheamă, nenorocitul ăla... Romică! Da. Romică Paşcu, preşedinte la Oradea, şi preşedintele de la Poli, care acum e în Franţa. Era organizatorul de competiţii la Poli, Bodin. Urmau să se înţeleagă la sumă. Pe ce sumă se înţeleseseră? Am impresia că la 150.000 de lei. A rămas stabilit să fie trimişi banii cu zece zile înaintea meciului. A fost trimis colegul de la club care ducea banii, adică Bodin, iar eu am fost rugat să-l însoţesc. Nici n-am ştiut suma. În ce aţi dus banii? Într-o plasă de plastic. Nu ştiu cum au fost împachetaţi. Am venit cu el (n.r. - Bodin) la gară şi am luat trenul spre Oradea. Atât. Eu venisem de la antrenamente. Trebuia să mergem direct la club, la FC Bihor. Ne aştepta preşedintele. Prins în flagrant, tehnicianul bănăţenilor a ajuns în arestul Miliţiei, iar de-acolo, la închisoare. Cel care l-a turnat a fost, spune Foale, preşedintele orădenilor Nu v-a fost frică să nu fiţi prădaţi? Cine să ne fi luat banii? Bodin avea o plasă ca alea din pieţe, nu bătea la ochi. Eram găligani, nimeni nu s-ar fi legat de noi. Nici dacă erau patru şmecheri nu ne-ar fi bătut. Jigodia asta de Paşcu, atunci când a prins şpilu’, ne-a dat de gol. De ce? Pentru că avea multe belele şi trebuia să se revanşeze. Dar meciul l-am aranjat cu şeful lui. El era un piţigoi. La retrogradare erau Victoria şi FC Scorniceşti şi, ca să se pună bine cu ăia, Paşcu ne-a dat în gât. „Mâinile sus! Faţa la perete!“ Să se pună bine cu Mitică Dragomir? Exact. Romică voia să se pună bine cu Mitică Dragomir. El, Romică, a „transpirat“. Poli, cu mine pe bancă, bătuse Victoria cu 4-2 la Bucureşti. Dragomir era preşedinte la Victoria. Greşeala mea a fost că i-am bătut cu Poli şi pe Scorniceşti, la ei acasă, cu 2-1. Era Bărbulescu (n.r. - cumnatul dictatorului Nicolae Ceauşescu) acolo. Şi asta s-a întors împotriva mea. Cu ce v-aţi dus de la gară la club? Am mers pe jos, era aproape. Când am ajuns, am dat de Romică. Am întrebat unde e Horică Văideanu, şeful cel mare. Şi ăsta, Romică, zice: „Stai să-i dau un telefon“. Văideanu ne-a chemat la el acasă. M-am dus eu, iar Bodin a rămas la club, cu Paşcu şi cu plasa cu bani. M-am dus la Văideanu, am băut chiar şi o cafea împreună. Ne revedeam după doi ani. Când m-am întors, colegul meu era deja legat. Pe mine mă aşteptau doi miliţieni în faţa biroului. Mi-au pus pistolul la tâmplă şi mi-au zis: „Mâinile sus, faţa la perete!“ „Am fost şi la «Auschwitz»“ Nu v-aţi speriat? Nu. M-au percheziţionat, apoi m-au dus cu duba la arestul Miliţiei. Şi, de-acolo, la închisoare. Numai Romică Paşcu putea să mă toarne! Când m-am întâlnit cu el la nişte înfăţişări, nici n-a avut curajul să se uite în ochii mei. A venit ca martor. Patru luni, cât a durat procesul, eu am fost la închisoare. De la arest, m-au dus la puşcăria din Oradea. Cât aţi stat acolo? Vreo două luni. Grea puşcăria din Oradea... Am stat în celulă o lună şi aia mi-a luat o jumătate din viaţă... N-am avut nimic! Patru pereţi şi un gemuleţ. Am dormit pe o scândură întinsă, care era ridicată dimineaţa, la deşteptare. Dacă se judeca în mod corect, trebuia să luăm între trei şi cinci ani de închisoare. Eu am făcut, până la urmă, şase luni de puşcărie pe muchie. Am fost amânaţi cu procesele, mutaţi dintr-o puşcărie în alta... Am fost şi la Auschwitz, aşa i se spunea la puşcăria aia, la arestul Securităţii din Bucureşti. Acolo a fost cea mai mare nenorocire. „Mâncam ciorbă cu viermi şi slănină mucegăită“ Ce făceaţi în celulă? Nimic! Stăteam în picioare şi respiram. Mă mai scotea gardianul din când în când la aer câte zece minute. Nu aveam voie să vorbesc cu nimeni, să văd pe nimeni. Îmi aşteptam moartea... Aţi slăbit? Normal că am slăbit, dar am avut noroc că am făcut sport. Mâncarea era proastă. Ni se dădea ciorbă cu viermi! Era să mor. Nu mâncasem de trei zile. Apoi m-au învăţat şi pe mine alţii: „Bă, mănâncă, altfel mori!“. Primele trei linguri sunt mai grele. Am mâncat şi cu viermi, şi slănină mucegăită... Am avut diaree, am vomitat. Dar apoi organismul s-a adaptat şi la mizeriile alea. „Jumătate din ce primeam mi se fura“ Apoi? Ne-au mutat. Am ajuns într-un dormitor, eram vreo patruzeci. Toate felurile... Hoţi, panglicari, de toate culorile, numai eu eram pentru blat. Se şi fura. Mi s-au furat şi mie ţigări. Primeam de-acasă pachete cu ţigări Carpaţi fără filtru o dată pe lună. Primeam şi mâncare... Cam un kilogram aveai voie. Din acel kilogram, jumătate îţi era furat. Vă scoteau la munci? Ne scoteau la cules de porumb, de struguri, la săpături... Am avut intervenţii mari la Bucureşti. A intervenit şi Mircea Lucescu. A vorbit cu ministrul justiţiei. S-au dus şi cei de la Poli Timişoara, dar degeaba... Legea era lege. Până şi Ceauşescu ar fi vrut să nu mă închidă, dar colonelul Nuţă a zis nu!

MĂRTURIE

Paşcu: „Foale a fost nevinovat“

Chiar dacă au trecut mai bine de trei decenii, Romeo Paşcu, persoana acuzată de antrenor că ar fi „turnat“, îşi aminteşte aproape perfect de cazul „Foale“. „Cu câteva zile înaintea meciului FC Bihor - Poli Timişoara, miliţia a venit la club să ne ceară explicaţii“, povesteşte Paşcu. „Auziseră că meciul va fi aranjat. Au adus şi nişte înregistrări telefonice cu discuţii pe acea temă... Eu am dat o simplă declaraţie. Abia după meci am auzit că Foale şi încă unul au fost arestaţi“, spune fostul preşedinte de la FC Bihor.

Romeo Paşcu susţine că, ulterior, l-a ajutat pe Foale. „În multe probleme“, spune, misterios, omul de fotbal. „Nu ştiu de ce zice că nu ne-am mai văzut după aceea. A venit şi la mine la birou... Dar dacă a uitat... Iam cumpărat două costume de haine şi i-am dat şi bani. Dacă nu eram eu, făcea puşcărie. Foale a fost nevinovat. Dovadă şi faptul că, după câteva luni de cercetări, i-au dat drumul“. În vârstă de 64 de ani, Romeo Paşcu e pensionar şi trăieşte în Braşov. În urmă cu trei ani a decis să se retragă din fotbal. (Adi Dobre)

TRENUL CU DEŢINUŢI

„Stăteam înghesuiţi ca animalele, urinam unul peste altul“ Cu ce v-au dus de la Oradea la Bucureşti? Cu trenul foamei. A fost îngrozitor. M-au pus în tren. Nu ştiam unde mergem, nu ni se spunea. M-au băgat într-un vagon cu care se cară vitele. Nu vedeam nimic. Am stat unul peste altul. Eram vreo şaizeci în vagon. Am călătorit două zile şi două nopţi până la Bucureşti. Stăteam ca animalele acolo, urinam unul peste altul... Drumul acela a fost groaznic. Cel mai cumplit moment: să dormi unul peste altul, să te c... pe gâtul altuia... Gardienii ne aruncau pâine ca la animale. Era moarte de om! „Mă băteau cu fierul înroşit şi cu saci de nisip“ Apoi? De la gară ne-au dus cu duba la „Auschwitz“, la Securitate. Când m-au dus acolo, în primul rând mi-au luat numele. Au zis că nu mă mai cheamă Foale Octavian, ci 1867. Acolo am stat o lună. Îmi doream să mor! De ce? Când te lua la interogatoriu, securistul îţi spunea să îţi iei şi pătura. Şi te bătea crunt. Îmi puneau reflectorul în ochi, nu vedeam nimic. Fără bătaie nu scăpai. Bătaie la tălpi cu fierul roşu, bătaie cu sacul de nisip în cap. Voiau să le divulg cine m-a trimis la Oradea... N-am spus nimic. Apoi m-au dus la Focşani. „Numărul cutare, afară!“. Tot cu trenul, dar mai aerisit. Am putut să stau şi în fund. La Focşani, puşcăria era mai bine organizată. Am avut şi noroc că şeful meu era microbist. „La Focşani au vrut să mă pună antrenor“ Cât aţi stat la Focşani? Cam trei luni. La Focşani au vrut să mă pună şi antrenor! Focşaniul era în Divizia B. Asta a fost după vreo lună... A venit un oficial din conducerea clubului să-i fac programul de vară. Toţi ştiau că am fost antrenor principal la Poli Timiş oara. I-am făcut un plan extraordinar. Şi atunci mi-au zis: „Îţi facem un itinerariu, te duci la stadion, antrenezi jucătorii şi vii înapoi“. Urma să fiu păzit, normal.

Şi? Trebuia să aprobe şi comandantul. Ei, după o zi a evadat un nenorocit. Aia-i moarte curată, când evadează cineva. Bătăi, schimbări! Ăla care a evadat avea de lucru uşor, pe la vie, dar prostu’ a fugit. Ne-au tuns pe toţi, ne-au luat hainele. Când evadează unul, se dă alarma. Poate să ţină şi o oră. Unde te-a prins alarma, te pui pe burtă! Am nimerit într-o baltă, am vrut să mă duc mai încolo, dar colegii miau zis: „Nu mişca! Te puşcă imediat!“. Am stat o oră pe burtă în apă. A doua zi l-au prins pe evadat. L-au bătut până l-au omorât. Atunci a picat înţelegerea cu antrenatul. La Focşani am fost vopsitor şi tâmplar. Bani vi s-au dat? Când am ieşit din puşcărie. Acum ar fi vreo două sau trei milioane. Am lucrat şi la strung, am făcut şi lădiţe de zarzavaturi... Au vrut să mă pună ajutor de miliţian, dar n-am vrut, deşi aveam dreptul la pachet dublu.

CONCLUZIA

„Am fost un prost în blaturi“ Cum a fost eliberarea? Brusc, după şase luni, a venit şeful şi mi-a spus: „Eşti liber!“. Apoi m-am întâlnit cu colegul meu de la Poli, Bodin. El şi-a sunat nevasta, care a venit la Focşani cu maşina şi ne-a dus acasă. Când am ieşit din puşcărie, oamenii de la Poli Timişoara au fost domni. Au vrut să mă repună antrenor. Cred că era Jackie (n.r. - Ion V. Ionescu) antrenor. Mi s-a propus să fiu „secund“ sau să ocup o funcţie în conducere. Nu îmi pare rău că am făcut acel blat, pentru că am făcut-o pentru Poli. Mi-a fost ruşine să apar în Timişoara aşa, venit dintre hoţi şi şmecheri. Am refuzat. Şi m-am dus să antrenez Sânmartinu Sârbesc, în Divizia C. Apoi am ajuns la UMT şi la CFR Timişoara. Ce-aţi învăţat în puşcărie? Să sufăr, să am voinţă şi să mă bat. Am învăţat multe şmecherii. Ieşeau bătăi aprige acolo. O mai luam în bot, dar dădeam şi eu. Am învăţat cum să-l pun pe unul jos în trei secunde. Când îl văd pe Cozma, ăsta, care se dă sculă mare cu puşcăriile... Păi, acuma puşcăriile sunt nişte staţiuni! Acolo îţi duci nevasta, gagicile, ai televiziune, ai de toate. Păi, dacă acest Cozma, după atâţia ani de temniţă, arată ca un prinţ, îţi dai seama ce puşcărie a făcut! A trăit mai bine ca acasă! N-aţi primit ordin, cât aţi fost antrenor, să pierdeţi vreun meci? Nu. I-am bătut cu 2-0 şi pe Dinamo chiar în Ştefan cel Mare şi apoi dinamoviştii ne-au pupat. Era în 1985. Mamă, ce chef au tras colegii mei la Flora! Şi după ce i-am bătut pe cei de la Victoria cu 4-2 în deplasare... A venit Mircea Lucescu la Flora şi ne-a zis: „Faceţi tămbă- lău prea mare! Mai uşor, că vă leagă ăştia!“. Aţi mai vorbit apoi cu Paşcu? L-am văzut de două ori de atunci. O dată a venit la Timişoara, el era preşedinte la Braşov. L-am evitat, pentru că altfel l-aş fi luat de gât. Cred că îl omoram. Am zis că, decât să fac o prostie, mai bine evit. Mai sunt blaturi în fotbalul românesc? Blaturile au fost, sunt şi vor fi, dar acum numărul lor e mai mic. În cazul meu, aşa a fost să fie... Pot să jur, de pildă, că arbitrul Alexandru Tudor nu a luat bani de la Gigi Becali. A comis greşelile de la meciul Steaua - CFR Cluj (n.r. - scor 3-1) din prostie. De atunci s-au mai făcut încă o mie de blaturi şi nimeni n-a mai fost închis. Am fost un prost în blaturi...