Povestea lui Harry Potter, construită online de fani

Povestea lui Harry Potter, construită online de fani

După o săptămână de aşteptare, autoarea seriei "Harry Potter", JK Rowling, a lansat Pottermore, siteul pe care va dezvălui noi aventuri din lumea celebrului personaj.

JK Rowling a scris noi materiale despre cunoscutele personaje din seria de romane pentru copii "Harry Potter", pe care le va împărtăşi fanilor pe siteul care se lansează în luna octombrie a acestui an, Pottermore.

Autoarea îi invită pe cei pasionaţi de lumea magică să colaboreze cu ea pentru a clădi destinul lui Harry. Toţi fanii pot trimite comentarii, desene sau poveşti pentru site. "Pottermore" seamănă mult cu o reţea de socializare pe care cei pasionaţi de Hogwarts pot împărtăşi poveştile lor cu prietenii.

Pottermore va fi un site interactiv pe care fanii vor putea naviga după alegerea unui nume magic. Cu cât petrec mai mult timp pe pottermore.com, cu atât vor fi repartizaţi mai repede în casele de magie şi vor experimenta viaţa la cunoscuta şcoală Hogwarts.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pottermore se lansează în octombrie

Un milion de persoane norocoase vor fi alese să intre pe site începând cu 31 iulie, dar pentru publicul larg Pottermore se va deschide abia în luna octombrie. Tot de pe site se pot cumpăra variante audiobook ale celor şapte cărţi şi, în premieră, variante ebook. Autoarea a declarat că ideea a pornit din dorinţa ei de a da ceva înapoi cititorilor care au urmărit cu sufletul la gură aventurile micului vrăjitor.

Pottermore a fost lansat cu stil. Proiectul a fost aşteptat de milioane de fani din toată lumea. Autoarea a vrut să creeze intrigă în jurul noii idei şi a reuşit. Toată lumea a stat cu ochii pe siteul care afişa mesajul "în curând" şi pe canalul oficial de YouTube al autoarei, invadat de bufniţele care se înmulţeau pe măsură ce data şi ora lansării se apropiau.

Ieri, la ora 14.00, misterul a fost dezvăluit, dar până în acel moment deja apăruseră mai multe iopteze în legătură cu produsul pe care urma să îl găzduiască "Pottermore". Printre acestea erau şi o enciclopedie "Harry Potter", dar şi o reţea de socializare.

Toate speculaţiile au culminat cu anunţul dat ca sigur de "The Times" care spunea, încă de miercuri, că autoarea pregăteşte pentru fani o vânătoare specială de comori, un joc online cu premii în lumea reală pe care fanii Harry Potter trebuie să le găsească cu ajutorul indicilor pe care le primesc pe site.

Industria din spatele celor şapte cărţi

Anunţul dat de "The Times" şi preluat de toate ziarele din străinătate se baza pe un memo trimis din greşeală spre ziar. Mulţi au bănuit că "întâmplarea" a fost de fapt o tehnică de marketing.

Opt filme, tot atâtea jocuri video şi o aripă a unui parc de distracţii transformată în tărâmul lui Harry Potter. Industria JK Rolling este într-o continuă creştere şi nu pare să se oprească la cele şapte cărţi care au încheiat în 2007 epopeea celui mai iubit personaj magician din toate timpurile.

Prima carte din seria Harry Potter a fost lansată în 1997. A durat 10 ani pentru JK Rolling să încheie seria. Pentru ca sfârşitul acestei călătorii să fie unul la fel de mistic ca întreaga ascensiune a personajului Harry Potter, autoarea a lăsat o amintire fanilor, în camera dintr-un hotel din Edinburgh unde a scris ultimele pagini ale romanului.

"JK Rowling a terminat de scris «Harry Potter şi Talismanele Morţii» în această cameră pe 11 ianuarie 2007", a scrijelit autoarea pe un postament din marmură.

Cărţile seriei au fost traduse în 69 de limbi şi în jur de 400 de milioane de exemplare s-au vândut în toată lumea.

LANSARE

Mesajul lui JK Rowling către fani

"Primesc sute de scrisori în fiecare săptămână şi fanii lui Harry Potter sunt la fel de entuziasmaţi şi inventivi ca de obicei. Vreau să profit de această ocazie să le mulţumesc pentru că nici un autor nu ar fi putut cere un public mai frumos, divers şi loial. Sunt fericită să anunţ că vă pot oferi ceva unic, o experinţă online deosebită de oricare alta. Se numeşte Pottermore. Este aceeaşi poveste, dar cu câteva elemente cruciale în plus. Cea mai importantă parte sunteţi voi. Aşa cum experienţa cititului necesită atât imaginaţia autorului, cât şi a cititorului, aşa va fi şi Pottermore realizat în parte cititor. Eu voi împărtăşi informaţii pe care le-am păstrat ani de zile legate de lumea lui Harry Potter".

<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/_EC2tmFVNNE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>