Cum a fost poreclită Andreea Esca la școală? Colegele erau geloase
- Ionel Sclavone
- 23 august 2020, 18:55
Una dintre cele mai apreciate vedete și mai îndrăgite vedete de la noi, Andreea Esca, a dezvăluit porecla pe care a căpătat-o pe vremea când mergea la școală.
Deși este o persoană destul de discretă, atunci când vine vorba de viața personală, Andreea Esca a povestit, de curând, de ce era invidiată în liceu și cu ce poreclă au gratulat-o colegii din școala primară.
Vedeta Pro Tv a dezvăluit își dorea încă de adolescentă să fie în centrul atenției și să aibă succes, iar colegele ei erau foarte geloase pentru reușitele sale. Pe vremea când era la liceu, Andreea Esca reușea să se facă invidiată de celelalte fete din școală pentru că ieșea în oraș cu un baschetbalist, un tip înalt și foarte arătos.
„Mi-a plăcut mereu să fiu invidiată”, a glumit ea.
Cu această ocazie, ea a relatat și despre porecla cu care s-a ales încă din clasele primare și pe care a fost nevoită să o ducă până la finalul școlii: „Piticot”. A fost numită așa deorece era cea mai mică de statură din clasă și a stat în prima bancă încă din prima zi de școală. În plus, și-a mai amintit vedeta, pe vremea aceea era nevoită să poarte o bentiță groasă care îi pica mereu peste ochi și o incomoda.
„Eram oribilă”, și-a amintit ea, râzând.
Tot legat de școală, Andreea Esca a mai povestit și despre momentul în care a trebuit să strângă bani pentru a plăti o factură imensă, de 300 de lei, pentru convorbirile pe care le-a făcut pe telefonul fix. Pentru ca părinții să nu afle și s-o certe, ea a umblat din clasă în clasă și a cerut bani până a strâns suma necesară pentru a acoperi costurile facturii, conform cancan.ro.
A făcut curățenie pe un râu
Andreea Esca se află în concediu, după ce s-a vindecat de COVID-19, boală pe care a contactat-o la o petrecere la care a participat, într-o locație la mare. Ea a decis să iasă din București și să-și petreacă câteva zile din concediu alături de tatăl său, în vârstă de 82 de ani.
Vedeta Pro a arătat că, împreună cu tatăl său și încă o prietenă au decis să strângă gunoaiele aruncate pe o porțiune de pe un râu.
„Am strâns cu tata, o prietenă și doi copii, 5 saci mari de gunoaie de pe o porțiune micuță de râu. Peturi, haine, pantofi, mobilă, mulți pamperși, bucăți de plastic din diverse obiecte, o parte dintr-un frigider și multe altele…”, a povestit Andreea Esca după care a continuat:
„În final tata a zis că el nu înțelege ce este în sufletul oamenilor care arunca toate acestea în râu. Eu însă, mă întreb ce este în mintea lor?! Ei, copiii lor, prietenii lor, vecinii lor, clienții cabanelor lor, nu fac baie în apa aceasta care vine atât de curată și frumoasă din munte?”