Victor Ponta anunță din calitate de deputat și secretar general al Guvernului că în această situație se află în stare de incompatibilitate.
Victor Ponta a trimis o notificare la Camera Deputaților, anunțând că a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, fapt care îl pune în stare de incompatibilitate. Notificarea este una normală, care se face în termen de 15 zile de la constatarea incompatibilității.
Procedural, din momentul în care a înregistrat documentul la Cameră, Victor Ponta poate alege una din cele două funcții în termen de 60 de zile. "În aplicarea dispoziţiilor art. 227 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă aduc la cunoştinţă faptul că începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei susmenţionate, mă aflu într-o stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului, urmând ca în termen de 30 de zile de la data prezentei notificări să-mi exprim opţiunea prevăzută la alin. (1) al art. 277 din Regulamentul Camerei Deputaţilor”, scrie Ponta în notificare.