Ponta: Semnez cu Tăriceanu un acord de colaborare guvernamnetală în zilele următoare
- Silvana Chiujdea
- 16 decembrie 2014, 01:10
Premierul Victor Ponta a declarat, după ce a primit votul de învestire pentru Guvern, că va semna în zilele următoare acordul de colaborare guvernamentală cu liderul PLR Călin Popescu Tăriceanu, acord ca va cuprinde priorităţile de guvernare, dar şi de reformă politică.
„Noi avem un acord de principiu - cel pe care l-am semnat în 14 noiembrie. Însă acum, pe baza votului Parlamentului şi a programului de pe agenda de priorităţi pe care am propus-o, cu siguranţă acest acord, zilele următoare, va cuprinde nu doar priorităţile noastre cele de guvernare, ci şi cele de reformă politică: schimbarea Constituţiei, a sistemului electoral, a structurii adminstrativ-teritoariale”, a spus Ponta.
Surse politice au precizat, pentru Mediafax, că acest acord de colaborare guvernamentală dintre PSD şi PLR va viza şi cedarea către PLR a unui procent din deconcentrate.