Ponta îi ia Transporturile lui Șova pentru a-i da PSD-ul

Ponta îi ia Transporturile lui Șova pentru a-i da PSD-ul

Premierul își pregătește succesorul la conducerea partidului: Dan Șova. Aflat în război cu vicepremierul Liviu Dragnea, Ponta vrea să-i sufle acestuia conducerea formațiunii social-democrate.

Surse din interiorul PSD susțin că Dan Șova va fi scos de la conducerea Ministerului Transporturilor și, pe timpul verii, va începe să colinde organizațiile județene ale partidului.

Mișcarea ar face parte dintr- un plan de impunere a lui Șova, de către Ponta, la conducerea partidului, după alegerile prezidențiale.

Listă deschisă

Liviu Dragnea, care, prin funcția de președinte executiv al PSD, părea cel mai plauzibil succesor al lui Ponta, a pierdut susținerea șefului său, după ce l-a înfruntat în mai multe rânduri. Ultima dispută a avut ca temă organizarea alegerilor interne pentru desemnarea prezidențiabilului.

„Cel mai mare risc pentru noi ar fi ca acest partid să se divizeze într-o competiție internă”, a susținut Dragnea. „A fost ideea mea, doar n-o să mă dezic de ea acum. Trebuie să facem alegeri preliminare”, a declarat Ponta.

Odată cu remanierea lui Șova este posibil să fie schimbați mai mulți membri ai Cabinetului, printre numele vehiculate fiind cele ale lui Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Constantin Niță, ministrul Economiei și Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru Românii de pretutindeni. La sfârșitul lunii iunie, liderii PSD vor avea o ședință secretă într-o fostă bază militară, aflată într-o pădure de lângă Orșova.

PC vrea remaniere rapidă

„Domnul Voinea a fost propus să meargă la BNR din toamnă, dar, dacă se are în vedere o remaniere ceva mai largă, eu cred că ea trebuie făcută cât mai repede. E bine să fie în iulie, pentru că, în toamnă, lucrurile merg în altă direcție. Nu am cunoştinţă, însă, de o astfel de intenţie a premierului”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care este și președintele PC.

„Dă-ți, fă, demisia!”

Ministrul de Finanțe, Ioana Petrescu, a trecut prin momente extrem de neplăcute în relația cu colegii de Guvern, susțin surse din Executiv. Unul dintre colegii ei de cabinet, nervos, i-ar fi spus, după ce Petrescu ar fi refuzat o solicitare financiară: „Dă-ți, fă, demisia, dacă nu poți!”. Potrivit acestor surse, ministrul de Finanțe ar fi rezistat neașteptat de bine presiunilor dure de a da drumul la cheltuieli. Termenul „fă” a fost folosit și de premierul Victor Ponta, public, atunci când s-a adresat ministrului delegat pentru Ape, Doina Pană. „Tu ce faci fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?”, i-a spus Ponta, în timp ce vizitau un sat inundat din județul Teleorman. Ulterior, Ponta a susținut că nu ar fi făcut o astfel de afirmație, iar presa a înțeles greșit.