Polițiștii moldoveni vor desfășura operațiunea specială „Motociclistul”

Polițiștii moldoveni vor desfășura operațiunea specială „Motociclistul” Sursa foto: Dreamstime.com

Polițiștii, operațiune amplă. Pentru a ridica gradul de siguranță între participanții la trafic și de a-i disciplina pe conducătorii de motociclete și motorete Poliția Republicii Molodva anunță că, începând de astăzi și până la 31 octombrie, polițiștii din întreg teritoriul statului vor desfășura operațiunea specială „Motociclistul”.

Polițiștii vor intensifica acţiunile de combatere şi control asupra comportamentului în trafic

Potrivit unui comunicat al Poliției Republicii Moldova, scopul acțiunii este sporirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

Astfel, polițiștii vor intensifica acţiunile de combatere şi control asupra comportamentului în trafic, verificarea stării tehnice a motocicletelor și documentarea încălcărilor motocicliștilor. Și anume: conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau alte substanțe; depășirea regimului de viteză stabilit pe sectorul de drum; lipsa permisului de conducere sau a unei categorii corespunzătoare; nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere.

Orașul Arad, modernizat cu cel mai performant sistem de supraveghere

Suras foto: Arhiva EvZ

Polițiștii pot aplica amenzi și pentru echipament necorespunzător

Totodată, polițiștii vor atrage o atenție sporită asupa echipării corespunzătoare a motocicliștilor, dar și manevrele efectuate în trafic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Amintim că prin astfel de acțiuni poliția dorește să ridice gradul de siguranță între participanții la trafic.

Camerele de supraveghere din trafic, monitorizate de Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova

Precizăm că de la începutul lunii martie curent, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, dar și Centrul Național Anticorupție (CNA) au acces la camerele de supraveghere din trafic, în anumite condiții conform noilor reglementări.

Conform dispozițiilor, imaginile vor putea fi accesate în regim online. Dar fără a avea acces la datele înregistrate de sistem în scopul prelucrării sau modificării acestora. Prevederile în acest sens se conțin într-un proiect de hotărâre publicat pentru consultări publice.

Accesarea și vizualizarea informaților din Sistem se va efectua de către un număr strict determinat de ofițeri de informații din cadrul SIS și ofițeri de investigații din cadrul CNA

„Necesitatea acordării unui astfel de acces se justifică prin sporirea capacităților Serviciului de Informații și Securitate și Centrului Național Anticorupție în domeniul prevenirii și combaterii acțiunilor care afectează securitatea statului, precum și implicarea acestora în procesul de combatere a corupției și actelor conexe corupției, precum și recuperarea bunurilor infracționale”. Au explicat oficialii de la Ministerul Afacerilor Interne, autor al proiectului.

După cum se specifică în cadrul acestei inițiative, modul de accesare și vizualizare a informaților din Sistem se va efectua de către un număr strict determinat de ofițeri de informații din cadrul SIS și ofițeri de investigații din cadrul CNA. Cu autorizarea corespunzătoare din partea factorilor decizionali. Iar aceștia nu vor avea acces nelimitat în regim de monitorizare instant prin intermediul acestui Sistem, ci va fi condiționat de normele legale.