POLIȚIȘTII AU AVUT UN ȘOC. Un constănțean A DAT FOC țigărilor de contrabandă ÎN TIMPUL PERCHEZIȚIEI
- Petrisor Cana
- 17 ianuarie 2014, 16:31
Proprietarul unui imobil din municipiul Constanța a fost la un pas să își dea foc la casă după ce a aprins miile de țigarete de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră, în timpul unei perfcheziții.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa au avut serios de furcă, ieri, cu un contrabandist din municipiul de la malul mării. Astfel, pe raza municipiului Constanţa, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca Opel Astra, condus de cetăţeanul român O.N., în vârstă de 42 ani. În autoturism au fost găsite 13.000 de ţigarete netimbrate pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta deocumente justificative. Ulterior, oamenii legii au aflat că respectivul a achziţionat ţigaretele de la un alt constănțean, B.L.S, în vârstă de 34 ani. Drept urmare, pentru continuarea cercetărilor poliţiştii de frontieră au solicitat mandate de percheziţie la două imobile, din municipiul Constanţa, care aparțin treaficantului. În locaţiile respective au fost descoperite alte 7.621 de ţigarete netimbrate de diferite mărci, pentru care proprietarul nu a putut prezenta documente legale. În timpul acţiunii poliţiştilor de frontieră, proprietarul celor două imobile a dat foc țigărilor, încercând să distrugă probele prin ardere. Surprinși de gestul necugetat al bărbatului, polițiștii au evacuat curtea piromanului deoarece în cele două imobile exista şi o cantitate de motorină., iar flăcările se putea extinde. Oamenii legii au solicitat intervenţia pompierilor de la I.S.U. Dobrogea, care trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie care a stins incendiul. După incident, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea continuării cercetărilor întreaga cantitate de ţigarete, evaluată la aproximativ 10.000 lei, autoturismul Opel Astra în valoare de aproximativ 2.000 euro, precum şi o cantitate de 50 litri de motorină. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.