Un grup de persoane înarmate a atacat o patrulă de poliţie din cartierul Exarchia, locul unde, în urmă cu o lună, moartea adolescentului Alexandros Grigoropoulos declanşa lupte de stradă între poliţie şi tinerii anarhişti.
Atacul a avut loc în această dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Culturii. Un oficial din partea poliţiei, citat de AP, a anunţat că doi tineri au deschis focul, unul dintre ei fiind înarmat cu un Kalaşnikov.
Gloanţele l-au lovit pe unul dintre agenţii de poliţie în coapsă şi umăr, acesta fiind transportat în stare gravă la un spital din Atena. Au fost trase circa 30 de focuri, iar la finalul acestora, unul dintre membrii grupului a aruncat cu o grenada de mână.
Atacul vine la două săptămâni după ce un grup înarmat a tras într-un autobuz al poliţiei. Niciunul dintre cei 20 de agenţi din autovehicul nu a fost rănit.
Alte manifestări violente împotriva poliţiei au avut loc în zilele de după 6 decembrie, când Grigoropoulos a fost împuşcat mortal de un poliţist grec. Protestatarii au aruncat pietre şi sticle incendiare.