FBI s-a implicat într-o operațiune pentru capturarea unor traficanți de uraniu în Republica Moldova

FBI s-a implicat într-o operațiune pentru capturarea unor traficanți de uraniu în Republica Moldova

Şapte persoane, membri ai unei grupări specializate în contrabandă cu uraniu, au fost reţinute în Republica Moldova şi se află în arestul poliţiei, iar alţi câţiva membri sunt daţi în urmărire, a anunţat ieri Inspectoratul General al Poliţiei din Chişinău.

Reţinerea celor şapte persoane, care încercau să comercializeze uraniul, a fost făcută în urma unei operaţiuni la care au participat poliţişti şi procurori din Republica Moldova, precum şi agenţi ai FBI din Statele Unite.

Uraniul fusese adus din Federaţia Rusă iar cei șapte suspecți coiau să îl vândă.

În contrabanda cu uraniu au fost implicate 11 persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 75 de ani, originare din municipiul Chişinău, Orhei (centru) şi Edineţ (nord). Toți aveau experiență în manipularea substanțelor radioactive, scrie și BBC.

“Această substanţă face parte din categoria numărul 1 de materie primă nucleară folosită pentru producerea bombelor murdare. Substanţa a fost adusă în ianuarie din Rusia, iar în prezent a fost exclusă din circuitul civil. Poliţia a confiscat 200 de grame de uraniu şi un kilogram de mercur. Suspecţii cereau 8.000 de euro pentru un gram de uraniu”, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug.

În 2011, poliția moldoveană a arestat 11 persoane care voiau să vândă un kilogram de uraniu unor cumpărători din Africa.