Poli Iași - Dinamo, 2-2. Egal spectaculos, dar care nu mulțumește niciuna dintre echipe

Poli Iași - Dinamo, 2-2. Egal spectaculos, dar care nu mulțumește niciuna dintre echipeDinamo. Sursa Foto: Facebook

Superliga. Poli Iași și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 2-2, confruntarea disputată luni seară. Ambele echipe au câștigat câte 1 punct, dar rezultatul final nu se poate că este mulțumitor. Oaspeții au deschis scorul în minutul 3, din penalty, gazdele au egalat și apoi au condus datorită reușitelor lui Mihai Bordeianu (13) și Samayoa (45+4). Ultimul gol a fost, de fapt, un autogol ce i-a aparținut lui Todoroski (57).

Poli Iași și Dinamo joacă luni, de la ora 22:00, în etapa 5 din Superliga. Meciul va fi în direct la Prima Sport 1 și Digi Sport 1.Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 14 aprilie 2024, Dinamo - Poli Iaşi 1-0, gol înscris în prelungiri de către Ahmed Bani.

Meci dificil între Poli Iași și Dinamo

Poli Iași are o singură victorie până acum în acest campionat (1-0 cu FC Botoșani, pe teren propriu), Dinamo a avut parte de o singură înfrângere în actuala stagiune (2-3, în deplasare, pe terenul CFR-ului).

Din această perspectivă, formația pregătită de Zeljko Kopic (46 de ani) are mai multe șanse față de echipa pregătită de Tony da Silva (43 de ani). De altfel, Dinamo se află pe locul al 5-lea în SuperLigă, în timp ce Poli Iași ocupă ultima poziție a ierarhiei (16). „Câinii Roșii” au cel mai bun atac din campionat, cu 11 goluri marcate în patru meciuri, în timp ce moldovenii au cel mai mic număr de goluri marcat din SuperLigă: două, la egalitate cu Petrolul Ploiești.

În meciurile directe disputate în sezonul trecut, Dinamo nu a pierdut în fața moldovenilor: a remizat pe terenul Iașiului, scor 0-0, și a câștigat, pe stadionul Arcul de Triumf din București, scor 1-0.

Moldovenii speră să câștige

Antrenorul celor de la Poli Iași, Tony da Silva a declarat că echipa sa trebuie să își schimbă mentalitatea și să fie mai șmecheră. El a spus că moldovenii trebuie să câștige cu orice preț.

Poli Iași

Poli Iași. Sursa foto Facebook

„Eu nu mă gândesc pe termen lung. În fiecare meci vreau 3 puncte. Trebuie să schimbăm mentalitatea, ci mai șmecheri! Nu e război, dar trebuie să câștigăm. În momentele-cheie, trebuie să fim mai șmecheri, mai agresivi, mai bastarzi, scuzați termenul. Să rupem ritmul jocului”, a spus antrenorul.

Poli Iași - Dinamo, echipe probabile:

  • Poli Iași (4-1-4-1): Fernandez – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Gouet - Ștefanovici, Bordeianu, Roman, Tailson – Harrison
  • Rezerve: Ailenei, Soares, Silva, Atanaskoski, L. Mihai, Miskovic, Itu, V. Gheorghe, Kamberi, Gheorghiță, M. Tănasă, D. Ciobanu
  • Absenți: Marchioni, Teixeira (accidentați)
  • Antrenor Tony da Silva
  • Dinamo (4-3-3): Golubovic - Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț - Milanov, Cîrjan, Gnahore - Abdallah, Selmani, Politic
  • Rezerve: Roșca, Licsandru, Patriche, Neagu, Bani, Irimia, Amzăr, C. Costin, Pașcalău, Rotund, Bordușanu, Caragea
  • Absenți: -
  • Antrenor Zeljko Kopic
  • Stadion „Emil Alexandrescu”
  • Arbitru Sebastian Colțescu. Asistenți Vasile Marinescu (ambii din București), George Duță (Bacău)
  • Arbitru VAR Iulian Călin (Ștefănești). Asistent VAR Ovidiu Artene (Vaslui)

Ne puteți urmări și pe Google News