Pod din scânduri peste râul Jiu

Pod din scânduri peste râul Jiu

Pentru a trece de pe un mal pe celălalt, localnicii din Zăval merg pe bucăţi înguste de lemn, aşezate pe scheletul din fier al vechiului pod.

Locuitorii din localitatea doljeană Zăval sunt nevoiţi să-şi transporte recolta de grâu cu mâinile goale deoarece nu mai pot traversa Jiul cu maşina sau căruţa, singura variantă de a ajunge pe malul celălalt fiind un „pod de scânduri“ amenajat pe scheletul celui aflat în construcţie. Asta pentru că SC Eurometudes nu a prevăzut în proiectul de modernizare a podului din localitate o variantă alternativă de trecere a Jiului pe timpul lucrărilor. „Cei de la Bucureşti au promis că or să rezolve situaţia“

Compania Naţională de Drumuri a început, de mai bine de două luni, lucrările de reabilitare ale podului care asigură trecerea de la Zăval spre Bechet, finanţarea fiind obţinută printr-un împrumut de la BERD. De atunci, localnicii trebuie să ocolească 60 de kilometri pentru a ajunge la recoltele lor de pe partea cealaltă a râului Jiu. Motivul: soluţia prevăzută de proiectanţii de la Eurometudes presupune devierea circulaţiei către Bechet, prin Murta şi Valea Stanciului. „În proiect a fost pusă soluţia «prin ocolire». Un drum de 10 kilometri se face acum în 60 kilometri. Dus-întors înseamnă 120 kilometri, mai mult decât un drum până la Craiova. Am făcut nenumărate demersuri. Au venit aici cei de la Bucureşti şi, în cele din urmă, au promis că, din toamnă, or să rezolve situaţia asta cumva. Sper să se şi rezolve. La început nu voiau constructorii nici cu piciorul să ne lase. Până la urmă au pus o blană (scândură - n.r.) şi putem să trecem aşa, chinuiţi“, povesteşte primarul Ion Dăbuleanu. „Ce-or fi avut de au sfărâmat podul, nu ştiu“

Astfel, principala nemulţumire a sătenilor din Zăval este legată de transportul recoltelor de pe pământurile pe care le iau pe cealaltă parte a Jiului. „Maică, chinurile de pe lume am păţit. Ce-or fi avut de au fărâmat ăl pod, nu ştiu. Era o blăniţă acolo şi cică să trec cu grâul pe ea. Cu spinarea l-am luat toţi. Mă chinuiam, ete aşa, cu sacul în spinare pe blăniţa aia şi nu puteam să merg ca lumea. Mi-a zis un muncitor de-acolo: «Mamaie, hai că te iau eu ciuş»“, povesteşte Anastasia Nănulescu, arătând cum a trecut ea Jiul în cârca unui muncitor. Potrivit autorităţilor locale, situaţia putea fi evitată foarte simplu. „De exemplu, prevedeau să facă un pod de pontoane. Dar, de, nu pot să facă muncitorii, că nu l-a prevăzut proiectantul şi nu e plătit“, spune primarul Ion Dăbuleanu. „Lucrarea e prinsă într-un proiect amplu de eliminare a efectelor inundaţiilor din 2004- 2005. Avem multe proiecte în cadrul acestui program şi nu ştiu să dau acum mai multe detalii, pentru că nu e nimeni la birou“, s-a rezumat să declare Adrian Lumezeanu, directorul Regionalei Drumuri şi Poduri Craiova. CARTE DE VIZITĂ Proiectantul şi executorul lucrării, firme abonate la fondurile publice Potrivit datelor furnizate de Primăria Gighera, firma care a câştigat licitaţia pentru proiectarea consolidării podului este SC Eurometudes SA, o societate franco-belgiană deţinută de Europe Etudes şi Arcadis FCI. Între firma cu pricina şi administraţia locală din Bucureşti pare să fi existat o legătură strânsă în timpul mandatului lui Adriean Videanu. Astfel, presa centrală a trecut SC Eurometudes pe lista societăţilor prietene edilului PD-ist, mai ales după ce aceasta a proiectat una dintre parcările subterane amenajate de Videanu în Bucureşti. Executorul lucrării de la Zăval este SC Domarcons Craiova, o firmă abonată şi ea la banul public. Unul dintre numele grele aflate în spatele societăţii este deputatul PSD Valeriu Zgonea, care a renunţat, oficial, la acţiunile deţinute, din cauza conflictului de interese.

Ne puteți urmări și pe Google News