PNȚCD s-a supărat pe Antonescu: Nu are dreptul moral să le vorbească alegătorilor de dreapta despre pericolul PSD

PNȚCD s-a supărat pe Antonescu: Nu are dreptul moral să le vorbească alegătorilor de dreapta despre pericolul PSD

PNȚCD consideră "o culme a tupeului" declarațiile lui Crin Antonescu prin care acesta invită alegătorii PNŢCD și ai altor partide de dreapta să voteze cu PNL, pentru că voturile date partidelor mici vor ajunge la PSD.

"Domnul Antonescu nu are dreptul moral să le vorbească alegătorilor de dreapta despre pericolul PSD, întrucât, oricâte tumbe politice ar executa, domnia sa rămâne principalul responsabil pentru readucerea stângii la putere", susține PNȚCD într-un comunicat de presă. "Crin Antonescu, părintele fondator al defunctei USL, este și rămâne complicele lui Victor Ponta și al pesediștilor în promovarea unor personaje incompetente și corupte în Guvernul României, în promovarea unor măsuri economice care au afectat grav mediul privat, precum și în tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012."

PNȚCD își exprimă, însă, convingerea că "românii nu au uitat răul făcut societăţii de acțiunile politicianiste ale lui Crin Antonescu și că îi vor sancționa pe el și pe alți reprezentanți ai clasei politice prin votul dat PNȚCD, partidul lui Corneliu Coposu".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut ieri un apel la cei care vor vota la alegerile europarlamentare cu PNŢCD, Forţa Civică sau alte partide mici de dreapta să aibă un vot util şi să ia în considerare că opţiunea lor va însemna un vot pentru PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News