PNL propune o declaraţie proprie în care cere demisia de onoare a preşedintelui Băsescu
- Departamentul Politic
- 24 iunie 2014, 16:18
Liberalii au avut astăzi o ședință a a grupurilor reunite, iar la final liderul senatorilor PNL Puiu Hașotti a anunțat că va parlamentarii liberali vor propune o declarație proprie în care cere demisia de onoare a președintelui Traian Băsescu.
"PNL cere demisia de onoare a domnului preşedinte Traian Băsescu. Nu este o decizie de moment generată de iniţiativele lui Victor Ponta sau Călin Popescu-Tăriceanu, ei neavând ţinuta morală şi statutul în raport cu justiţia să ceară PNL o atitudine faţă de grava situaţie în care a fost adusă România de familia preşedintelui Traian Băsescu şi dosarele ei penale. Îi cerem demisia de onoare dlui Traian Băsescu pentru că suntem consecvenţi cu milioane de români care ştiu cine este acesta şi s-au exprimat prin vot răspunzând la întrebarea: Merită Traian Băsescu să fie preşedinte al României sau nu", se arată în declaraţie, potrivit Agerpres.
El a arătat că PNL îi cere demisia şefului statului deoarece România nu poate fi reprezentată în lume de un astfel de preşedinte, un astfel de dosar penal în care sunt obiect fratele şi ginerele domniei sale.
"Politica externă şi imaginea României trebuie să fie apărate şi reprezentate cu demnitate, iar dl. Traian Băsescu nu mai este în opinia PNL cel îndreptăţit moral şi politic să o facă, iată de ce dincolo de orice conjunctură de moment PNL a decis să ceară demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu", a precizat Haşotti.
Senatorul PNL a indicat că această declaraţie va fi înaintată Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, iar miercuri Birourilor permanente reunite pentru a fi înaintată plenului Parlamentului.