PNL, perdant la negocierea candidaturilor din USL

PNL, perdant la negocierea candidaturilor din USL

Liberalii sunt pe punctul de a deveni principalii perdanţi ai felului în care s-au împărţit locurile pe listele comune în USL: paritatea a fost anulată, făcând din PSD principalul beneficiar.

PSD şi-a păstrat prima şansă la nivelul pre­şedinţiilor de CJ-uri şi primării reşedinţă de judeţ deja deţinute, mai ales în Muntenia şi Moldova.

Ba mai mult are oportunitatea să-şi depăşească scorul de acum patru ani la alegerile din 10 iunie, mai ales că de mult-vânturatul principiu al pari­tăţii candidaturilor s-a cam ales praful. Ce au luat liberalii

Din 41 de judeţe, liberalii vor avea candidaţi la 18 şefii de CJ-uri. Dintre acestea în multe dintre ele liberalii au şanse mici. De exemplu, în patru dintre acestea - Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare - şansele sunt zero, zonele fiind dominate de UDMR.

Ne puteți urmări și pe Google News

PSD a obţinut nominalizarea candidaţilor la şefia CJ în 22 de judeţe, iar conservatorii, după multe şicanări din partea colegilor de alianţă, au reuşit să ţină cu dinţii de candidatura la şefia CJ Mara­mureş.

Mai mult simbolic, pentru prestigiu, PC a mai obţinut din partea PNL candidaturile fără şanse serioase la patru primării reşedinţă de judeţ: la Arad, prin Lia Ardelean, numită pe ultima sută de metri, Hunedoara, Neamţ şi Sibiu. La nivelul primăriilor capitală de judeţ, liberalii stau şi mai prost: au doar 14 candidaţi în ţară, inclusiv cu locul smuls conservatorilor pentru scaunul de edil al Târgoviştei.

Trocuri pe ultima sută

Crin Antonescu a încercat să mai îndulcească amărăciunea lui Ponta pentru cedarea candidaturii la şefia CJ Buzău, prin instalarea unui social-democrat în cursa pentru primăria oraşului său natal, Tulcea.

"Bunăvoinţa" de ultim moment a liderului PNL nu înseamnă însă şi o garanţie că PSD Buzău îl va sprijini pe penelistul Cristian Bîgiu în cursa pentru şefia CJ.

Vinerea trecută, delegaţii filialei PSD Buzău au trecut peste voinţa centrului votând candidatura separată a lui Victor Mocanu pentru un nou mandat în fruntea CJ-ului, lăsându-l nu­mai pe primarul Constantin Boşcodeală pe listele USL. Timişul, sub semnul întrebării Singurul judeţ unde nu s-au stabilit nominal can­didaţii este Timişul. Unul din numele vehiculate în USL pentru Timişoara este senatorul PNL Nicolae Robu, în timp ce la şefia CJ va candida liderul PSD Timiş, Titu Bojin. Unii pesedişti timişoreni au încercat să îl atragă pe Gheorghe Ciuhandu pe lista USL, dar PNL a refuzat înlocuirea lui Robu. RESTANŢE

Neînţelegeri la sectoarele Capitalei

Opoziţia nu a finalizat toate negocierile pe candidaturile la locale a nivelul primăriilor de sector 2,3,4 şi 6. Deocamdată s-a stabilit ca la sectorul 1 să fie susţinut Andrei Chiliman (PNL) şi Marian Vanghelie de la PSD.De asemeni ca Sorin Oprescu să fie candidatul USL pentru funcţia de primar general. La nivel de sectoare, 2, 3 şi 4 sunt considerate fără şansă. Pentru sectorul 6 se bat trei colegi de alianţă: şefii de filiale PNL, şi PC, Rareş Mănescu, respectiv, Ştefan Florescu, şi senatorul PSD Gabriel Mutu. "Îmi doresc ca USL să obţină cât mai multe voturi la Buzău. Nu vreau să spun că sunt foarte bucuros de soluţie.“ VICTOR PONTA, preşedinte PSD

Citiţi şi:

  • PDL vrea revizuirea Constituției simultan cu alegerile locale