PNL îl ÎNDEAMNĂ pe Ciorbea să se CERTE cu DRAGNEA și UDMR

PNL îl ÎNDEAMNĂ pe Ciorbea să se CERTE cu DRAGNEA și UDMR

PNL va sesiza Avocatul Poporului în cazul ordonanţei de urgenţă care cuprinde ordinul de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic ''II. Rakoczi Ferenc'' din Târgu Mureş.

"Joia trecută, în tăcere şi la umbra represaliilor împotriva diasporei - fiindcă ne dăm seama că tot ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei a fost premeditat -, Dragnea a făcut cadoul promis lui Viktor Mihaly Orban, cadoul promis acum câtva timp. Ministrul Educaţiei Naţionale a emis un ordin prin care este acordată autorizaţie de funcţionare provizorie Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusivă în limba maghiară. Iată un subiect care a fost închis de decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţională legea de înfiinţare a acestui liceu, ba mai mult, peste hotărârea Tribunalului Mureş (menţinută de Curtea de Apel Târgu Mureş, n.r.), care a anulat decizia de înfiinţare a acestui liceu (...). PNL va sesiza Avocatul Poporului, fiind vorba de o OUG. Sunt două modalităţi de a verifica legalitatea acestui ordin, fie contenciosul administrativ, fie Avocatul Poporului. Noi cu siguranţă vom merge pe sesizarea Avocatului Poporului", a declarat senatorul Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş .

Senatorul crede că instituţia Avocatul Poporului, reprezentat de Victor Ciorbea, va ţine cont de decizia CCR şi a instanţelor de judecată.

El a arătat, potrivit Agerpres, că UDMR, în linişte, "a reuşit să impună actualului Guvern PSD, prin intermediul lui Dragnea", crearea de tensiuni la nivelul judeţului Mureş şi că de aceea va fi foarte atent la modul în care vor acţiona instituţiile abilitate în problematica liceului respectiv.

"De aceea va trebui să analizăm foarte clar modalitatea prin care Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Consiliul Local Târgu Mureş vor trata acest ordin. Suntem curioşi cum peste o hotărâre a CCR şi peste o decizie a Tribunalului Mureş s-a emis acest ordin", a afirmat Cristian Chirteş.

Acesta a făcut referire la ordinul ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, din 9 august, referitor la autorizaţia de funcţionare provizorie pentru unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teologic Romano-Catolic "II. Rakoczi Ferenc" din municipiul Târgu Mureş.

Problemele privind funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş au apărut în noiembrie 2016, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală împotriva fostului şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Mureş, Ştefan Someşan, şi a fostului director al LTRC Târgu Mureş, Zsolt-Jozsef Tamasi, pentru modul în care a fost înfiinţată unitatea de învăţământ.

Ulterior, cei doi au fost trimişi în judecată, dosarul fiind reîntors la DNA.

În luna februarie, în acest an, Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş a menţinut hotărârea Tribunalului Mureş, care a anulat decizia emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) prin care s-a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi prin care s-au transferat clase la această unitate şcolară de la alte două instituţii de învăţământ.

În hotărârea rămasă definitivă, s-a anulat Decizia nr. 1385/31.08.2015 emisă de ISJ Mureş, care prevedea, la articolul 1 că, începând cu anul şcolar 2015-2016, se înfiinţează Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş prin divizarea parţială a Liceului Teoretic "Bolyai Frakas" şi a Colegiului Naţional Unirea.

La articolul 2, acest document prevedea că, începând cu data emiterii documentului, filiera vocaţională romano-catolică de la Liceul "Bolyai Farkas" se transferă la acest liceu nou înfiinţat, precum şi clasele I-VIII cu predare în limba maghiară de la Colegiul Naţional Unirea.

La începerea anului şcolar 2017-2018, în baza suspendării deciziei de înfiinţare a LTRC, elevii înscrişi la această unitate au fost arondaţi Liceului Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş.

În luna martie a acestui an, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PNL şi PMP, proiectul de lege adoptat de Parlament privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş fiind declarat neconstituţional.