PNL a citit ]n Parlament MOȚIUNEA de CENZURĂ împotriva Guvernului Grindeanu. VEZI când urmează să fie votată
- Ana Petrescu
- 6 februarie 2017, 12:52
Deputatul PNL Cătălin Predoiu a citit, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului moțiunea de cenzură prin care liberalii împreună cu USR cer demisia Cabinetului Grindeanu. Liderul deputaților PMP, Eugen Tomac, a anunțat că toți aleșii din partidul său vor susține moțiunea.
"Nu putem asista impasibili la atentatul pe care Guvernul PSD al domnilor Dragnea și Grindeanu îl pregătesc românilor prin adoptarea unor acte normative prin care se urmărește modificarea codului penal și de procedură penala precum și grațierea unor pedepse. Sub masca respectării unor decizii ale unor instanțe interne sau internaționale, Guvernul girat de domnii Dragnea și Tăriceanu, lovesc în ceea ce înseamnă siguranța românilor și a intereselor lor legitime. Vă somăm domnilor, să renunțați la acțiunile împotriva respectării Legii, să renunțați la a proteja corupția și a atenta la viața siguranța și viitorul românilor. NU vă mai ascundeți în spatele unui vot pe care cetățenii vi l-au acordat cu bună credință și deschideți larg ochii pentru a vedea că nu guvernați doar o Românie minoritară a celor corupți!", se arată în moțiunea intitulată "Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naționale. NU LEGALIZAȚI FURTUL ÎN ROMÂNIA!".
Preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase (PSD), a anunţat că Birourile permanente ale celor două Camere au decis ca moţiunea de cenzură să fie dezbătută în plenul Parlamentului miercuri.