Deşi nu îl cunoştea pe Ion Negoiţescu decât din scris, Andrei Pleşu a devenit un personaj principal în dosarul creat de spionajul românesc criticului homosexual după rămânerea în Occident. Motivul "agăţării" lui Andrei Pleşu în acest dosar, datând din anii ’80, este propunerea de a lucra la Europa Liberă, pe atunci obiectiv primordial al DIE.

"Racolarea" lui Pleşu de Europa Liberă a fost concepută de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, exponenţii aşa-numitului "grup de la Paris". Ion Negoiţescu, şi el un apropiat al acestora, a devenit astfel o sursă bună de informaţii atât pentru americani, ce finanţau postul, cât şi pentru informatorii DIE.

"Negoiţescu spune că la ancheta care a avut loc privind obţinerea azilului politic, americanii i-au pus multe întrebări în legătură cu Andrei Pleşu, critic de artă, fost cadru didactic, secretar al organizaţiei de bază la Institutul «Nicolae Grigorescu», care a fost exclus din activităţile obşteşti fiind membru al grupării transcendentale", raporta de pildă sursa "Păunescu", pe 16 noiembrie 1983.

Printre altele, relata "Păunescu", Negoiţescu a fost întrebat "dacă Pleşu vrea să rămână în Occident", "care este relaţia cu actuala soţie" etc. "Negoiţescu a făcut legătura cu discuţia avută anterior cu Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, care i-au spus că Andrei Pleşu, care are venă (greşeala sursei – n.r.) de ziarist, ar fi cel mai potrivit, dacă ar vrea să rămână în Occident, să devină după un timp colaborator, apoi coordonator, ca până la urmă să preia conducerea Europei Libere".

ÎŞI SUSPECTA FOSTA SOŢIE DE COLABORARE

Negoiţescu, bântuit în exil de stafia Securităţii

După ce în martie 1977 a fost denunţat ca homosexual, odată cu alţi patru scriitori, de fostul său apropiat, tânărul poet Petru Romoşan, Ion Negoiţescu a decis să plece din ţară. Asta după ce intervenţiile la vârful nomenclaturii ale prietenului său, scriitorul Ştefan Augustin Doinaş, l-au scăpat de puşcărie, nu şi de urmărire.

Tot cu ajutorul intervenţiilor, între 20 iunie şi 25 octombrie 1977, acesta a călătorit în mai multe ţări occidentale, în care "a luat legătura cu salariaţi ai Europei Libere şi, într-un interviu, a prezentat accente tendenţioase la adresa situaţiei scriitorilor români".

Homosexualul cu trei neveste

E momentul în care Securitatea a decis "urmărirea calificată" sub numele "Nero", ceea ce a presupus împânzirea cu microfoane şi a noii locuinţe din strada Brezoianu. Era, de fapt, casa celei de-a treia soţii, Ileana Vidraşcu, zisă Ua, cu care s-a căsătorit după întoarcerea din călătorie. Pentru că tatăl acesteia, Gheorghe Vidraşcu, fusese ilegalist apoi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru în Marea Adunare Naţională, căsătoria a fost considerată una din interes.

Prima căsătorie, cu o profesoară, Octavia Noghia, avusese loc înainte de a face puşcărie patru ani, pe motive politice. La câţiva ani după eliberarea de la Jilava, unde, în 1963, a devenit formal informator (calificat în această calitate ca "mediocru" şi abandonat în final), Ion Negoiţescu s-a căsătorit a doua oară cu Aurelia Ionescu, ce i-a fost soţie până în 1977. Divorţul de aceasta şi căsătoria cu Ua nu i-a adus însă nişte avantaje evidente. Dimpotrivă, susţineau informatorii din jur, l-a determinat să rămână singur în străinătate pentru că în noul mariaj îşi pierduse libertatea.

Vlad şi Pleşiţă, interesaţi de "Nero"

După mai multe burse obţinute în Germania, Ion Negoiţescu a decis în 1983 să rămână acolo. Pretextul este redat de gen.-lt. Iulian Vlad într-o notă din 28 octombrie 1983 către mai vechiul "prieten" al lui Negoiţescu, gen.- lt. Nicolae Pleşiţă.

"Într-o discuţie telefonică cu soţia, a adus injurii grave la adresa partidului nostru pentru neprelungirea vizei. Atunci şi-ar fi dat seama că nu mai poate reveni în ţară". Vlad crede că ştie însă motivul real: "A confiat că în ţară nu mai are unde să stea întrucât în locuinţa soţiei nu dispune de o cameră a lui şi nu mai poate trăi în aceste condiţii".

După ce a obţinut azilul politic, Negoiţescu s-a mai întâlnit cu soţia în Occident, în 1984, însă "a suspectat-o că este informatoare". "Este stăpânit în continuare de o anumită teamă privind Securitatea şi îi este frică că va împărtăşi soarta lui Ion Caraion, respectiv i se va imita scrisul şi se va elebora un jurnal care să-l compromită", se consemna într-un raport al spionilor trimis lui Iulian Vlad.

Teama lui Negoiţescu a fost nejustificată, iar jurnalul său din perioada muncheneză urmează să fie publicat abia în 2024, la 30 de ani de la moartea sa, potrivit dorinţei testamentare.

Până în acest moment, Emil Hurezeanu, cel care i-a fost prieten apropiat în ultima parte a vieţii, e singurul care l-a citit, dar refuză să facă publice detalii: "Vorbeşte în el despre homosexualitatea sa, dar depăşeşte faza exhibiţionismului estetizant din memorii ("Straja dragonilor", Humanitas 2009n.r.)".


ÎN EXIL. Ion Negoiţescu, la Munchen, în 1984, între salvatorul său Ştefan Augustin Doinaş (stânga) şi scriitorul Pavel Chihaia
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ EMIL HUREZEANU

URMEAZĂ ÎN EVZ

Pleşu lămureşte episodul

Deşi la întâlnirea cu americanii a fost apreciat de Negoiţescu ca fiind "o inteligenţă sclipitoare, un eminent publicist, singurul în măsură să-l înlocuiască pe Noel Bernard", Andrei Pleşu a refuzat să lucreze la Europa Liberă.

"De la Negoiţescu se ştie că nici frământat nu a fost, atât de sigur era pe reîntoarcerea acasă. Considera că nu poate scrie decât în limba română", au găsit securiştii o motivaţie, prin intermediul surselor lor.

În 1983, Andrei Pleşu tocmai obţinuse o bursă Humboldt în Germania, împreună cu Gabriel Liiceanu, iar la plecare a reuşit să-l ia şi pe fiul său, Matei, ceea ce i-a atras suspiciunea de colaborare.

"În emigraţie a fost suspectat că a făcut concesii Securităţii, care i-a dat drumul să plece apoi cu băiatul de 10-12 ani în RFG", consemnau spionii români.

Cum a reuşit, de fapt, să plece în Germania după ce a fost anchetat în dosarul "Meditaţia Transcendentală", de ce a refuzat oferta de a lucra la Europa Liberă, cum a ajuns, la întoarcerea în România, să fie exilat la Tescani, veţi putea citi în curând în EVZ, într-un amplu interviu acordat de Andrei Pleşu

Citiţi şi:

  • Petru Romoşan. Drama unei turnătorii cu homosexuali

  • Pleşiţă, învins de Negoiţescu în scandalul homosexualilor