Banii plătiţi pe asigurare, dosiţi de brokeri

Banii plătiţi pe asigurare, dosiţi de brokeri

În ultimii ani, numărul companiilor de brokeraj sancţionate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) pentru că au încasat banii de la clienţi, dar nu i-au virat către societăţile de profil a crescut.

Cele mai recente sancţiuni au fost aplicate de CSA unui număr de trei brokeri, cărora le-a fost retrasă autorizaţi ade funcţionare.

În cazul Romtep Broker de Asigurare, CSA a decis că trebuie reziliate toate contractele de intermediere care mai sunt în vigoare. Romtep trebuie să transmită CSA dovada rezilierii, precum şi a faptului că nu mai are datorii către societățile de asigurări sau documente cu regim special nepredate.

Pentru că nu a plătit integral debitele datorate societăţilor de asigurare, în numele cărora a primit bani de la clienţi şi a vândut poliţe de asigurare, Eli Asigurări Broker de Asigurare Reasigurare SRL a rămas fără autorizaţie de funcţionare.

ASSES Broker de Asigurare a încasat prime de asigurare fără a le depune la asigurători, faptă ce constituie contravenţie. Astfel, CSA a suspendat temporar activitatea brokerului, pâna la data achitării  debitelor restante față de societățile de asigurare/reasigurare. De asemenea, firma a fost amendată cu 5.000 de lei şi are termen ca până la jumătatea lunii mai să prezinte dovada achitării datoriilor.

Tot cu suspendarea activităţii pe o perioadă de 12 de luni a fost sancţionaţă şi firma de brokeraj Cruciaţii Broker de Asigurare SRL.

Ne puteți urmări și pe Google News