Planul „B” al PSD pentru Palatul Victoria

Planul „B” al PSD pentru Palatul Victoria

Social-democraţii iau în calcul desemnarea unui premier din generaţia tinerilor politicieni de stânga. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, se pregăteşte să controleze din umbră viitorul cabinet

Liderul PSD, Liviu Dragnea, ar putea să renunţe la candidatura la şefia Guvernului. El a recunoscut că legea Guvernului 90/2001 îi interzice în acest moment să fie prim-ministru dar juriştii PSD caută încă soluţii.

„Bună, proastă, este o lege în vigoare. Atâta timp cât acea lege e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu sau, cel puțin până acum, nu am găsit o cale prin care să cred că se poate depăși. Mai căutăm, să vedem. Până când mergem la consultări, să văd dacă există vreo posibilitate, legală sau nu, vedem”, a adăugat liderul condamnat al PSD despre legea care spune că „pot fi membri ai Guvernului persoanele care (...) nu au suferit condamnări penale’’.

FOTO; Marius Nica, un „tehnocrat” PSD agreat de Liviu Dragnea

Control din umbră

Surse din partid au relatat EVZ că, în situaţia în care PSD nu va merge la Cotroceni cu Liviu Dragnea premier, liderul partidului va rămâne şef la partid, ar putea conduce Camera Deputaţilor şi în plus va controla o comisie internă a partidului cu rolul de a monitoriza „la sânge” activitatea viitorului cabinet PSD. Cu cele trei funcţii în mână, spun sursele din partid, Liviu Dragnea va putea să controleze total viitorul Guvern.

FOTO; Sorin Grindeanu, produsul noului val social-democrat 

„Această echipă de monitorizare va face lunar rapoarte privind eficiența actului de guvernare și, dacă va fi cazul, va face și propuneri pentru îmbunătățirea acestui act, propuneri de orice natură”, a anunţat Liviu Dragnea.

Surse social-democrate au explicat EVZ că toate politicile Guvernului vor fi hotărâte la partid iar viitoarei echipe de la Palatul Victoria îi va rămâne puţin spațiu de manevră.

3 noi variante de premier

Pe fondul incertitudinii legate de propulsarea lui Dragnea la Palatul Victoria, în PSD s-au vînturat noi nume de posibili premier, printre cei cotaţi cu prima şansă fiind preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, aflat în graţiile lui Liviu Dragnea şi susţinut de acesta la şefia grupului PSD din Senat. Avantajat de faptul că face parte din generaţia politicienilor fără „schelete în dulap” şi că şi-a creat imaginea unui partener calm de dialog, lui Fifor îi lipsesc însă autoritatea în partid şi experienţa la vârful unui minister.

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Sorin Grindeanu, a intrat şi el în calculele PSD pentru premier. Fost deputat, actual lider al CJ Timiş, Grindeanu a absolvit Facultatea de Matematică, Secţia informatică, este membru PDSR din noiembrie 1996 şi în perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara. Şi el face parte din noua generaţie de top a PSD.

Pe „harta” premierilor PSD se află şi Marius Nica, fost ministru al Fondurilor Europene, absolvent al Academiei de Informaţii şi fost consilier la cabinetul europarlamentarului Rovana Plumb, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii. Are un master la SNSPA Bucureşti şi un MBA la ASE, şi a lucrat, timp de cinci ani, ca ofiţer la Ministerul Apărării Naţionale. Nica a fost şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Loteriei Române.

Ministerele au înfi erbântat partidele

Febra guvernării a produs în PSD şi în ALDE o luptă acerbă pentru funcţiile de miniştri şi în fiecare zi circulă liste cu posibilul Guvern de stânga. La Finanţe sunt vehiculaţi Mihai Tudose, Ana Birchall, Victor Ponta, Eugen Teodorovici şi Cristian Socol, la Muncă - Rovana Plumb, la Cultură - Ionuţ Vulpescu, la Externe - Bogdan Aurescu sau Ana Birchall, la Tineret şi sport - Gabriel Petrea, la Agricultură - Paul Stănescu, Daniel Constantin şi Gheorghe Simon, la Relaţia cu Parlamentul - Eugen Nicolicea, la Economie - Mihai Tudose, la Energie - Iulian Iancu şi Andrei Gerea, la Educaţie - Liviu Pop, Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu, la Justiţie - Robert Cazanciuc, la Apărare - Georgian Pop şi Teodor Meleşcanu, la Interne - Gabriel Vlase, la Transporturi - Mihai Fifor, la Fonduri Europene - Eugen Teodorovici, Marius Nica, Ana Birchall, la IMM - Cătălin Beciu, la Sănătate - anatate - Florian Popa sau Ionel Sinescu.