PLAGIATUL LUI PONTA. Universitatea din Bucureşti amână pedepsirea plagiatului până la toamnă
- Cristina Olivia Moldovan
- 25 iulie 2012, 16:57
Senatul Universităţii din Bucureşti ar fi trebuit să decidă în această dimineaţă următorii paşi pentru sancţionarea premierului, după ce Comisia de Etică a instituţiei a stabilit că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta reprezintă un plagiat. Conducerea UB nu a putut lua însă o decizie, pentru că nu a existat cvorum.
În urmă cu o săptămână, când universitatea a dat verdictul de plagiat, rectorul Mircea Dumitru spunea că, la prima întâlnire a Senatului, universitatea va decide următorii paşi. Din lipsă de cvorum însă, orice demers a fost amânat până la toamnă, când se va întâlni din nou Senatul. Decizia e la Ecaterina Andronescu "Vom lua o decizie care va fi în acord cu legislaţia actuală. E adevărat că rectorul universităţii semnează diploma, dar ea există după un aviz din partea Ministerului Educaţiei. Prin urmare, Universitatea nu poate să retragă titlul - aceasta se poate întâmpla numai după ce ministerul îşi dă acordul", a spus rectorul Universităţii, Mircea Dumitru. "Folosirea ghilimelelor e străveche" Reamintim că săptămâna trecută Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a stabilit că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta reprezintă "un plagiat masiv", făcut cu bună intenţie, şi că argumentul conform căruia premierul a respectat regulile din 2003 (susţinut de Consiliul Naţional De Etică) nu stă în picioare. "Folosirea ghilimelelor e străveche, nu poţi spune că nu exista în 2003. E bizar să ţi se ceară să demonstrezi că cineva fură atunci când acel cineva e cu mâna în buzunarul tău", a spus profesorul Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică. "Normele academice există de peste 200 de ani. Nu este posibil să ai o teză de doctorat cu 40 de referinţe la urmă şi 16 note de subsol. Normele de a cita corect, de a pune ghilimele, de a avea bibliografie existau şi în 2003", arată Popescu. CITEŞTE ŞI L-au făcut de toată ruşinea! Trei comisii, două verdicte. CNE, repetent la ghilimele