Piaţa asigurărilor din România stă pe un butoi de pulbere

Piaţa asigurărilor din România stă pe un butoi de pulbere

Nemulţumiri ale clienţilor, agenţi care plătesc despăgubirile cu bani cash, scandaluri de mare corupţie, arestări, secretomanie dusă la extrem, aşa arată piaţa asigurărilor din România în acest moment.

Printre clienţii care au depus reclamaţii pentru problema la plata daunelor se află şi mehedinţeanul Alexandru Crăciunescu căruia i-a luat foc casa în aprilie 2013 şi pe care societatea de asigurare Euroins nu l-a despăgubit nici acum. “După mai multe reclamaţii la CSA(n.r. - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, acum parte din ASF) am primit o scrisoare prin care eram anunţat că Euroins este dispus să îmi plătească 36% din valoarea poliţei, de 73.000 de euro. Nu aveam cum să accept din moment ce am o hotărâre judecătorească ce arată că locuinţa a fost distrusă mai bine de 80%. Am dat în judecată compania", relatează bărbatul. “Din informaţiile pe care ASF le-a solicitat companiei, rezultă că plata a fost efectuată în prima parte a lunii ianuarie 2014", ne răspunde ASF, cu toate că în conturile lui Crăciunescu n-a intrat niciun ban. Cazul este tipic pentru haosul de pe piaţa asigurărilor. CITIȚI ȘI:

  • EXCLUSIV. Cum și-a selectat Axa potențialii cumpărători

Un joc de domino care ar putea dărâma sistemul Situaţia critică a pieţei din România a devenit subiect de prima pagină şi pentru ziarele străine. “VIG şi Uniqa, sub ameninţarea deza s t r u - lui în România", titrează cea mai importantă publicaţie financiară din Austria. Cele două companii la care fac referire ziariştii austrieci deţin în România societăţi mari de asigurare (Omniasig şi Uniqa) care, chiar fără a avea probleme vizibile acum, pot deveni victime colaterale ale unui cutremur în piaţă. Mecanismul prin care toate companiile din piaţă vor plăti prăbuşirea liderului de piaţă, de exemplu, ţine de funcţionarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor, instituţia care ar trebui să gestinoneze eventuala intrare în incapacitate de plată a unei mari companii de asigurare. “În situaţia în care sumele disponibile sunt epuizate, Fondul are posibilitatea de a majora contribuţia firmelor de asigurare de la maximum 0,8% din primele brute încasate până la 10% pentru a acoperi daunele către clienţii care nu mai pot fi despăgubiţi", ne-au explicat responsabili din piaţă. Cu alte cuvinte, dacă cei aproximativ 180 mil. euro disponibili acum în Fond nu vor putea acoperi despăgubirile pe care o societate intrată în incapacitate de plată le are de plătit către clienţi, sumele suplimentare vor fi luate de la restul jucătorilor din piaţă. Această ipoteză nu este deloc neplauzibilă în condiţiile în care expunerile unei firme de top 3 din România se ridică la sute şi chiar miliarde de euro, cu mult peste capacitatea Fondului de Garantare. Potrivit unor surse din piaţă, dacă se va ajunge în această situaţie, grupurile străine ce activează în România, care ar fi nevoite să plătească “în solidar" sume importante (zeci de milioane de euro) sunt pregătite să ceară daune interese ASF. Rămâne de văzut dacă un şoc de asemenea proporţii, care pune în pericol chiar stabilitatea economică a ţării, nu reprezintă un risc sistemic major. CITIȚI ȘI:

  • ȚEPE CU POLIȚE DE ASIGURARE. Opt FALSIFICATORI au fost TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ

De afară se vede dezastrul Bărbatul din Mehedinţi are poveste deja banală pentru un sistem şubred care îşi îndeplineşte din ce în ce mai greu obligaţiile faţă de clienţi. Presa a scris despre sute de astfel de cazuri iar numărul în creştere al reclamaţiilor arată că situaţia este cu adevărat gravă. Situaţia din România este cunoscută pe pieţele financiare internaţionale. Johannes Martin Hatmann, preşedintele VIG-RE, compania austriacă ce reasigură toate subsidiarele grupului, ne-a declarat că: "Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia pieţei asigurărilor auto din România şi din punctul nostru de vedere piaţa asigurărilor se confruntă cu multe probleme legate de lacunele legale, jurisdicţia şi prevenirea fraudei". Deşi situaţia pare a fi foarte gravă pentru întreaga piaţă, niciunul dintre responsabilii ASF nu a dorit să comenteze, toţi menţionând că se abţin până marţi (18 februarie). "Suntem extrem de îngrijoraţi de situaţia pieţei asigurărilor auto din România", spune Johannes Martin Hatmann, preşedintele VIG-RE

Ne puteți urmări și pe Google News