LIGA I: Petrolul - Oţelul 2-1. Campioana, răpusă de Opriţa
- Sorin Breazu
- 25 iulie 2011, 23:30
Nou-promovata Petrolul Ploieşti a dat lovitura în această seară, învingând cu 2-1, la Buzău, campioana Oţelul Galaţi, în ultimul meci din prima etapă a Ligii I.
"Siderurgiştii" au deschis scorul prin Punosevac, în minutul 27, şi se părea că vor avea o misiune facilă în faţa ploieştenilor. Cu toate acestea, acelaşi Punosevac a fost eliminat câteva minute mai târziu, după ce acesta a primit două cartonaşe galbene, în timp ce Antal a primit şi el cartonaşul roşu, cu o jumătate de oră înainte de finalul partidei. Rămaşi în opt jucători de câmp, gălăţenii au primit două goluri de la Daniel Opriţa, iar Petrolul este prima nou-promovată care câştigă un meci în acest sezon al Ligii I. Dacă prahovenii au revenit în această vară pe prima scenă a fotbalului românesc, după mai mulţi ani de absenţă, Oţelul îşi trăieşte perioada de glorie, oamenii lui Dorinel Munteanu reuşind să cucerească două trofee - titlul şi Supercupa.
Petrolul - Oţelul 2-1 Au marcat: Opriţa (72, 90) - Punosevac (27)
PETROLUL: Zimmerman - Străuţ, Sipovic, Djurovic, Stoica - Fl. Dumitru, Enescu, Negru, Opriţa - Stojmirovic, Komazek
Antrenor: Valeriu Răchită
OŢELUL GALAŢI: Grahovac - Râpă, Sg. Costin, Perendija, Sălăgeanu - Antal, I. Neagu, Filip, Buş - Ibeh, Punosevac
Antrenor: Dorinel Munteanu