Petre Roman se va întoarce în Parlament. Ce DECLARAȚII a făcut

Petre Roman se va întoarce în Parlament. Ce DECLARAȚII a făcut

Curtea de Apel București a admis anularea Raportului emis de Agenția Națională de Integritate, care a condus la încetarea mandatului de deputat al lui Petre Roman.

Contactat de EVZ, Petre Roman a spus că așteaptă ca Parlamentul să ia act de decizia instanței, și să se întoarcă în Parlament. 

"Justiția și-a spus cuvântul, s-a dovedit că încetarea mandatului a fost ilegală. Singura modalitate de a repara situația actuală este aceea de a intra în legalitate, și să fiu repus în mandat. Să mă întorc în Parlament. Parlamentul este cel care a pus în aplicare un raport al ANI pe care Curtea de Apel l-a anulat. Prin urmare, ne întoarcem înainte de momentul în care a fost invocat acest raport nul. Timp de un an și două luni cetățenii care m-au ales au fost văduviți de reprezentarea mea", a spus Petre Roman pentru EVZ.

Întrebat de EVZ dacă intenționează să dea ANI în judecată, Petre Roman a spus că nu acesta este obiectivul său. "Tema mea este să fiu repus în drepturi, să revin în mandat", a spus Petre Roman.