Pragul de un miliard de oameni subalimentați în întreaga lume va fi depășit în acest an, din cauza crizei economice, a anunțat, astăzi, la Roma, Organizația pentru alimentație și agricultură (FAO) din cadrul ONU, informează AFP.
„O șesime din întreaga populație este victima subalimentării, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Umanitatea va avea aproximativ 1,20 de miliarde de persoane care vor suferi de foame. Un nivel istoric”, se menționează într-un raport preliminar al FAO, consacrat insecurității alimentare.
Organizația a precizat că agravarea foametei la nivel mondial nu este rezultatul unor recolte slabe, ci al crizei economice mondiale „care a provocat scăderea veniturilor și pierderea locurilor de muncă, îngrădind accesul săracilor la hrană”.
În 2009, „din cauza șocurilor provocate de criza economică și de prețurile prea crescute ale produselor alimentare pe plan național, numărul victimelor foametei va crește, la nivel global, cu aproximativ 11%”, a estimat FAO, precizând că „aproape toate persoanele subalimentate trăiesc în țări aflate în curs de dezvoltare”.
Numărul victimelor foametei, pe zone, potrivit FAO
-
Asia-Pacific: 642 de milioane
-
Africa Sub-Sahariană: 265 de milioane
-
America Latină și Caraibe: 53 de milioane
-
Orientul Apropiat și Africa de Nord: 42 de milioane
-
Țările dezvoltate: 15 milioane
Numărul persoanelor subalimentate a trecut de la 825 de milioane în perioada 1995-1997 la 873 de milioane în perioada 2004-2006.
În cadrul summitului de la Roma, din iunie 2008, țările din cadrul FAO și-au reafirmat angajamentul de a reduce la jumătate numărul persoanelor victime ale foametei până în 2015.