Peste 7,6 milioane de premii câştigate la Loto anul trecut
- Oana Dan
- 4 ianuarie 2011, 21:40
Câteva milioane de români au câştigat anul trecut premii la jocurile de noroc. Astăzi, compania Naţională Loteria Română a anunţat că a acordat, în 2010, peste 7,6 milioane de premii în valoare totală de peste 754 milioane de lei (176 milioane de euro).
Dintre acestea, cele mai multe câştiguri s-au înregistrat la Videoloterie, unde numărul premiilor a ajuns la 5,2 milioane, în valoare totală de 559 milioane de lei.
La Loto 6/49, Loteria a acordat premii în valoare de peste 109 milioane de lei, pentru 770.000 de câştiguri la cele patru categorii, potrivit unui comunicat al companiei.
Report de 13 milioane de lei
La sfârşitul anului, Loteria a realizat o extragere specială în noaptea dintre ani - două trageri, iar biletele erau valabile la ambele extrageri, însă numerele extrase nu au fost norocoase pentru românii care au jucat. Pentru că niciun jucător la Loto 6/49 nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase la tragerea principală, premiul pus în joc, în valoare de 10.520.574,87 lei, a fost reportat pentru tragerea suplimentară. Dar nici la această tragere suplimentară nu a fost înregistrată vreo variantă câştigătoare la Categoria I. Astfel, suma de aproape 13 milioane de lei de la Categoria I a tragerii suplimentare a fost reportată pentru prima tragere Loto 6/49 din noul an, care va avea loc pe 6 ianuarie.
Totuşi, la această tragere au fost 22 de câştiguri la categoria a II-a, în valoare de câte 29.910,75 lei. De asemenea, la categoria a III-a au fost 1.189 de câştiguri, iar la categoria a IV-a alte 22.804 de câştiguri.
De Anul Nou nu a lipsit nici tragerea Noroc, la care s-au înregistrat peste 500 de câştiguri. Premiul "cap de afiş" la tragerea Noroc a fost obţinut la categoria a II-a a acestui joc, fiind în valoare de 66.658,75 lei, potrivit Loteriei Române. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 32-090 din Mediaş, judeţul Sibiu, şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul acestuia fiind de 22,5 lei. 750.000 de premii la extragerile 6/49 în 2010
Mai mult, anul trecut, câştiguri importante s-au înregistrat şi la Joker, şi la Loto 5/40. Astfel, la jocul Loto 6/49 s-au acordat peste 750.000 de premii, a căror valoare totală a depăşit 25,7 milioane de euro.
În plus, marele premiu a fost câştigat anul trecut de şapte ori, iar cel mai mare câştig din 2010 a fost în valoare de peste 26 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro).